Acestea sunt versurile cu care m-am trezit de dimineatza in minte.

De vreo saptamana si ceva ma tot chinui sa public un post referitor la dragostea totala si eterna. Insa, azi m-am decis sa o las balta pentru ca nu poti scrie despre ceva in care nu mai crezi… nu-i asa? Si, ma gandeam, exista totusi dragostea? Unde, cum, cand, cat, de  ce? …

In scrierea inceputa meditam la faptul ca eu nu mai cred in existenta ei, este doar o aparenta, o utopie care mai devreme sau mai tarziu se termina pentru a lasa loc alteia, pentru o noua persoana, intr-un nou cadru, etc.

Dar acum, rascultand melodia celor de la Taxi, nu contenesc in a-mi pune o alta intrebare: ce conteaza unde, cum, cand, cat si de ce se intampla? Am devenit destul de realista si de pragmatica si intr-adevar nu mai cred in dragoste!!! insa o doresc, aspir spre ea si stiu ca odata va veni….sau o voi face sa vina.

Acesta este unul din capitolele din viata mea in care nu accept compromisuri doar de teama de a nu fi singura sau doar pentru ca toata lumea are pe cineva. Stiu, de obicei la la foarte scurt timp dupa ce ajung impreuna cu o persoana (sau dupa ce cunosc pe cineva) daca este ce imi doresc, daca va putea fi ce astept de la viata sau nu. Si … de aici incolo e decizia mea. Si….de obicei lucrurile sunt clare: suntem o perioada impreuna, atat cat ne simtim bine si apoi se termina sau…din start pastram distanta … Dar, cu riscul de a parea prea visatoare, nu doresc sa imi concep viata cu jumatati de masura care sa nu ma satisfaca. De  ce as face-o? Pentru ca la un moment dat am suferit un esec mizerabil? De atunci poate au mai fost destule…sau, poate pur si simplu nu depinde totdeauna numai de noi.

Poate ca teoretizam totusi prea mult si uitam esentialul. Dragostea nu este despre cum se face … sau ce anume trebuie simtit ci pur si simplu despre ceea ce simti. Un necunoscut spre care toti, mai devreme sau mai tarziu aspiram. O lume in care sa ne simtim fericiti si impliniti alaturi de persoana la care tinem, indiferent cat dureaza.

Ok…riscam sa suferim … si ce ? Sau riscam sa gresim inca o data … De dorit e sa nu dar errare humanum est, sed perseverare diabolicum”!!!!!!.

Se pot compara cu ceva acei fluturi in stomac de dinaintea unei intalniri cu persoana la care tii? Sau momentul in care iti vezi iubitul/iubita tremurand in fata ta, dornic,a sa te aiba? Sau momentul in care te abandonezi in bratele iubitului/iubitei lasandu-te alintat, dragalit, imbatat cu arome de vorbe suave, intelese numai de voi ? Sau acea inconstienta de a trai in prezent fara a te gandi neaparat la ce va fi maine, poimaine, un an de acum incolo?. Ce rost are sa ne punem atatea intrebari despre cum va fi…sau ce va fi cand totul se poate termina mai repede decat o fractiune de secunda ?

Sau care este rostul sa ne inchidem in noi spunand dupa vreo dezamagire : “eu nu voi mai iubi niciodata!!”.

Nu neg, mi-ar placea sa pot renunta putin la aceasta raceala aparenta, sa ma las prada emotiilor si sa iubesc intens si cu adevarat dar….aceasta se va intampla….atunci cand va fi sa se intample.  Sau poate mi-as dori sa invat din nou ce e aceea dragostea … si, odata ca aparea si cel ce va deschide aceasta portita …

Ce simt acum … e doar afectiune …. si cam atat. Insa o afectiune care ma face fericita!! Eu … sunt  usor de iubit si greu de uitat pentru cei din jur (cica!!!:P). Din punctul meu de vedere sunt doar dificil de iubit … sau poate dificil este  sa ajung eu sa iubesc?

Singura indrumare pe care pot sa o dau si o aplic este sa profitati de fiecare clipa si de fiecare nebunie. Poate ca nu va dura, poate va fi doar o amagire insa, este un risc pe care chiar merita sa il ei daca ai si cea mai mica sansa sa te faca fericit. Mai bine sa risti decat sa regreti ca nu ai incercat…

Dragostea chiar e frumoasa …. Dar ajungem vreodata sa o intalnim?…