Ati vazut vreodata cum oameni realizati, oameni ce si-au creat tot confortul pe care l-au dorit nu sunt totusi fericiti, multumiti si sunt permanent in cautare de ceva? EU vad in fiecare zi..
Dar, ce este acel ceva de e atat de puternic?
It’s the only thing you just cannot have unless there is a mix between two wills, desires and expectations: it’s love..it’s magic!!!
Ne indragostim, de multe ori, cand suntem mici si imaturi … cu sanse minime de reusita. Dar e momentul care ne marcheaza. Suferim…ajungem la concluzia ca nu se mai merita, ca nu mai dorim sa trecem prin asa ceva veci si ne focusam pe alte domenii, unde stim ca putem razbi: cariera, bani, vizite, prieteni, aventuri.
Dar ne fac acestea fericiti?
Definitely not!!!
Nu vreau si nu pot sa cred ca pierzandu-ne in iluzii vom fi vreodata deplin fericiti. De multe ori cred ca e vorba pur si simplu de o animare temporara: am obtinut cutare sau cutare lucru, am avut-o sau l-am avut pe x sau y si sunt tare. Ma uit in jurul meu si vad multi oameni (si barbati si femei) care suspina dupa dragoste insa se lasa purtati intr-o relatie in care nu iubesc si care nu le aduce nimic altceva decat o oarecare umbra de siguranta .. .si, zic ei, e mai bine asa decat singuri. Totusi trairea le e mediocra.
De ce se complac astfel si mai si recunosc? Pentru ca le e frica sa iubeasca (asociind sentimentul cu suferinta sau “legarea” ) … pentru ca le lipseste speranta ca se poate mai bine.
Nu pot nega…am reusit si eu sa intru in categoria asta … Dupa o relatie in care am iubit si am suferit enorm, mi-am promis ca nu se va mai intampla veci asta. Mi-am dorit sa ma inraiesc si m-am inrait. M-am inchis in mine si, desi stiam ca nu asta imi doresc nu am mai lasat pe nimeni sa se apropie. Imi aveam prietenii si imi era suficient. Si uite ca am ajuns totusi sa ma indragostesc, for the first time in my life. Era o stare incredibila just being around him…Si, in loc sa pretuiesc asta, m-am speriat, am inceput sa gandesc si … sa “lovesc” si … s-a dus tot farmecul.
Concluzia: am pierdut tot ce am dorit pentru ca mi-a fost prea frica sa recunosc ce simt. Am devenit o alta eu in incercarea de a nu arata ca sunt eu cea care a “pus botul” … de parca ar fi contat? Am lasat fantomele trecutului sa ma bantuie si am incercat sa devin ceea ce altele reusisera inaintea mea fara a realiza ca deveneam o minciuna, o copie ieftina a ceva ce era deja trecut. Lasitate din partea mea? Slabiciune si nesiguranta in fortele proprii? Imi place sa cred ca doar frica de a rata ceva ce doream. Si curaj acum sa recunosc asta!
Si normal, raspunsul nu a intarziat sa apara: ” erai faina tu cea de dinainte, you being yourself !!!”.
Dragoste cu sila nu se poate!!! Iar daca nu e sa iasa nu va iesi insa … who knows? if you don’t try it you will regret it. If you try it you might regret it (si ce..chiar conteaza ca va rade el sau se va amuza cu prietenii lui … vai ce dusa-i asta? si?).
Eu una, dupa toata experienta asta si convinsa ca nu mai am cum remedia situatia (desi nu sunt in culmea fericirii in momentul de fata) pot spune ca imi doresc sa ma indragostesc din nou … sa ma bucur … sa rad … sa fiu fericita … sa sufar. E greu sa ma las atrasa de cineva. Si, nu imi este teama de singuratate. Astfel ca, acum pot astepta sa apara acea persoana. Insa imi doresc. Pentru ca nu exista senzatie mai faina decat atat. Si…data viitoate sper sa fiu capabila sa fiu eu insami si sa recunosc ce simt la timp.
We only have one life…si doar noi o facem complicata … so … why not live it?
