V-ati vazut vreodata pusi in fata intrebarii: cine implineste cu adevarat rolul pe care Dumnezeu i l-a dat pe pamant? Cel ce merge toata ziua la biserica, sta cu Dumnezeu si cele sfinte in gura si, fata de aproapele e crud, neindurator si ticluieste tot felul de actiune meschine sau cel care poate nu merge asa des la biserica, cel ce poate se aseamana mai mult vamesului, care nu se lauda ci sta plecat intr-un colt, isi deplange faptele, nu se bate cu pumnul in piept, insa incearca sa isi ajute atat cat poate semenii si vietuitoarele din jurul sau…

Se pare ca in ultimul timp (sau mai bine spus mai toata viata mea) am reusit sa dau peste oameni care mi.au tinut o multume de teorii despre ce inseamna credinta, ce inseamna Dumnezeu, insa faptele lor nu au reusit sa ma convinga nici cat negru sub unghie ca ceea ce spun ei e ADEVARUL. Si, ca sa dau cel mai aproape exemplu… o “buna prietena”, culmea catolica – si credeti-ma ca desi am fost crescuta in familie mixta, sunt botezata la romano-catolici si in mod cert am imbratisat acest rit (fara insa a face parada de asta), are grija sa mearga in fiecare duminica la biserica, sa se spovedeasca, sa tina lumanari aprinse si sa faca rugaciuni…. NU vreau sa credeti ca o denigrez. Nu am nici o problema cu oamenii care fac asta … din contra, ii admir pentru ca au taria sa isi traiasca credinta in modul cel mai placut. Problema insa sta in altceva: minte de ingheata apele, atat ea cat si familia ei, care la fel se proclama credincioasa, are grija sa intrebe pe fiecare om pe care il intalneste ce credinta are, iar daca nu e de rit romano catolic ii da la o parte, nu ar ezita sa faca rau daca asta ar salva-o sau ar scapa-o de la a pica ea prost.

Si atunci ma intreb? Oare…oare e chiar asa de grav sa nu iti manifesti clar religia? Oare, e chiar asa grav sa lipsesti o duminica de la biserica insa in schimb sa nu faci rau?…

Poate sunt eu altfel, insa la constrangeri nu am reactionat nicicand ok…si cred ca multi dintre noi nu ar reactiona bine. Cred ca fiecare dintre noi ajungem lao varsta la care nu mai trebuie sa fim controlati sau urmariti de mergem la biserica sau nu, de ne spovedim-impartasim sau nu … pana la urma, parafrazandu-l pe Sf. Augustin – “credinta fara fapte este moarta”, insa, pe de alta parte … credinta este uniunea dintre fiecare individ si DUmnezeu, este trairea fiecaruia dintre noi…si nu cred ca cineva te-ar putea obliga sa fie altfel…sau…se poate?

Si acum … chiar sper sa pornim o discutie pe tema asta…