I feel like I am falling apart … si vorbele sunt fara valoare, dar doar asa ma pot descarca un pic, aparent…
In urma cu cateva zile, am avut un perioada de cosmar: stres permanent aparut de nicaieri, o stare de indispozitie si neliniste stranie, un sentiment ca ceva e pe cale sa se intample insa nu stiu ce, unde, cum. Am incercat sa ma gandesc la posibile cauze si m-am abatut intr-o multime de motivatii sau pur si simplu ajunsesem sa cred ca iar ma consum prea mult pt fleacuri. Dar de data asta era diferit…
Am deja vreo saptamana de cand mai mult nu am dormit decat am dormit. 2-3 ore tensionate, dupa care ma trezeam mai obosita decat m-am culcat. Aveam vise ciudate … de neintales (rude, cunostinte apropiate la care tin enorm) … dar totul intr-o lumina foarte sumbra. Si culmea, luni seara am visat-o pe ea, o nepotica a mea de care devenisem mai mult decat atasata de ceva timp … o copila pt care de multe ori am substituit “meseria” de mamica … nu mi-am amintit nicicand exact visul, insa stiu ce am simtit: m am trezit plangand si cu o frica uriasa, de data asta avand un obiect determinat: Ea!.
Am mai avut vise de acest gen, insa niciodata nu s-a intamplat ceva anume, astfel ca, m am linistit si m-am culcat la loc, incercand sa adorm.
Marti am aflat vestea … Murise … cum, de ce??????? 
… sunt intrebari ce in capul meu au ramas si vor ramane mereu fara raspuns, in ciuda oricaror explicatii date. Nu pot sa inteleg cum o fiinta atat de plina de viata si mititica s-a putut duce asa subit fara sa aiba vreo boala anume … intr-un mod atat de stupid … si nu pot intelege de ce nu am reusit sa prevad ceva din toate astea … de ce n am stiut sa interpretez ce am simtit … poate eram singura ce putea sa opreasca asta din a se intampla!!!!!!
Nu am apucat nici macar sa o vad, si nu stiu de voi apuca, caci imi lipseste curajul … nu pot sa spun ce simt, insa doar bine nu. Trebuie sa prefac un zambet, caci datoria mea in momentul acesta e alta … Trebuie sa fiu tare si totusi …
Nu stiu ce sa mai cred … stiu doar ca nu trebuia sa fie asa … Nu pot nici macar sa plang pt ea … si nici nu vreau sa plang aceasta lacrima, pentru ca astfel parca pot sa o mai tin inca langa mine…
Odihneste-te in pace, scump ingeras!!! …
Dumnezeu s-o odihneasca in pace..
By: victor on May 16, 2008
at 11:01 AM
sigur acum, nepotica ta e un ingeras pentru care Dumnezeu a avut un plan mult mai special decat viata de pe pamant . nu putem sa_i intelegem intotdeauna planurile dar invatam sa le acceptam…desi e greu, fii puternica si ai inceredere in tine si in Dumnezeu
cu drag
By: deea on May 17, 2008
at 7:34 AM
adesea, nu putem face nimic in fatza vietzii… si o luam asa cum ne este oferita… chiar cu moarte uneori…
si totusi… tragedia mortzii nu loveste in cel ce a plecat… ci in cel ce ramane si simte golul… convingandu-l o data in plus ca… este benefic sa traiasca frumos… ca in miez de zi… in asa fel ca in clipa de cumpana sa nu isi reproseze ca a fost… ca nu va mai fi… ci dimpotriva…
fie cel de sus zilnic cu tine… si el sa mangaie aducand vindecare…
ovi
By: oovi on May 18, 2008
at 4:50 PM
multumesc mult tuturor pentru ce ati scris…sper ca intr-adevar sa se fi dus intr-o lume mai buna..
P.S.victore…imi pare rau ca asa iti scrii primul coment la mine pe blog.
By: darkanny on May 24, 2008
at 10:29 PM
Poate ca nimeni nu poate explica exact de ce destinul isi face cateodata de cap.
By: gabi on May 25, 2008
at 5:14 PM