14 februarie … ziua iubirii … sau macar un frumos ambalaj comercial american menit sa aduca in prim plan sarbatoarea iubirii … ca si cum aceasta ar fi un obiect … o posesie pe care il iei si iti aduci aminte de el doar intr-o zi anume a anului … in acea zi in care totul ar trebui sa fie altfel pentru ca e decretata “ziua indragostitilor”. Sa fie oare asa? sa fie oare iubirea un lucru de care te poti debarasa oricand oricum si fara sa-ti pese prea mult? cati oare dintre cei ce sarbatoresc astazi iubirea cred in ceea ce sarbatoresc si se gandesc daca a doua zi vor mai fi cu persoana de azi langa ei? nu cred ca isi are rostul sa fac statistici.

Ma intrebam daca iti mai aduci aminte cum era … cat ne ciondaneam ca aveam pareri diferite in ce priveste aceasta “sarbatoare” … … copii infantili (si sper sa-mi fie scuzat pleonasmul) sau poate scepticism vor zice multi … dar mai conteaza?

Adevarul il stim doar noi … sau poate ca nici noi nu il stim cu adevarat si in mod complet.

In asta zi imi doresc ca iti pot ura doar fericire, bucurii si multa iubire, dar nu pentru o zi ci pentru o viata … pentru toata viata asa cum iti doreai mereu. Dumnezeu mi-e martor ca mi-as fi dorit sa fii singurul meu barbat (sau, ca sa citez un prieten – “singurul meu om”) pentru totdeauna si pt toata viata. Si o clipa am crezut ca am reusit chiar. Acum nu mai e vorba de mine … de noi … e vorba de a renunta la ura … la atitudinea de strut … la a fi responsabili …

Se spune ca atunci cand un sarpe te musca trebuie sa sugi tot veninul afara. Asta este ceea ce doresc sa fac intr-o astfel de zi. Nu ma mai simt rau vazand cupluri si cupluri … nu imi mai amintesc de noi … ii multumesc lui Dumnezeu pentru bucuriile si tristetile ce mi le-a dat alaturi de tine si … si imi doresc doar ca ei sa fi cunoscut si sa fi fost pe un sfert atat de fericiti pe cat am fost noi … si deja sincer cred ca e enorm … caci ni s-a dat enorm si am platit enorm.

Am invatat multe si stiu ca voi mai invata cat voi trai. Stiu ca ti-am spus un adevar ce te-a durut si doborat pentr-un moment … dar mi-am dat seama ca poate intr-adevar nu meritai si nu erai pregatit pentru ce urma; pana la urma mi-am dat seama ca sa fac pe cineva gras nu ma va face slab, sa fac pe cineva prost nu ma va face mai destept, sa ranesc pe cineva chiar si cu ceva real nu va face sa mi se inchida mie ranile … sa distrugi pe altcineva cu ceva ce nu se mai poate schimba nu ma va face mai fericit … sa compari relatii de 9 luni cu ce a fost … sau sa crezi doar pe cei ce stiai si stii prea bine ce-si doresc … iar enumeratia ar putrea continua, dar e utopic si total lipsit de sens. Caci NU ASA CRED CA FUNCTIONEAZA LUCRURILE! Singurul lucru ce se poate face este sa infrunti problema, oricat de dificila si neplacuta ar fi ea … filosofia, fuga, tactica strutului nu a servit si nu va servi niciodata la nimic … decat poate la amgire…

Pentru noi deja nu mai conteaza … insa pentru tine si pentru mine sunt convinsa ca inca isi mai are rostul … Dragul meu am fugit prea mult de responsabilitate … ne-am ascuns prea mult dupa deget … ne-am chinuit prea mult ca soarecele si pisica (caci am dovada vie ca un caine si o pisica se pot intelege) … si totul pentru ce?

Uitandu-ma in urma nu am reusit sa vad decat un singur adevar: ne-am ponegrit iubirea pura in care credeam atat … sau macar doream sa credem … cu ce e oare mai diferit ceea ce am facut noi de un cuplu care se bucura de viata (chiar si mai stiu eu ce “orgii”) un an apoi se desparte … cu ce am fost noi mai buni?

In fiece zi te amagesti ca sunt bolnava de “cancerul minciunii” caci adevarul e prea mult pentru tine si stii ca daca te-ai fi “chinuit” macar un sfert din cat te-ai “chinuit”cu altele mult mai putin importante ai fi aflat in timp util … iar eu in fiece zi am incercat intai sa te las in boala ta, apoi sa iti arat ce e real si in final si definitiv sa nu urasc, sa nu jignesc, sa nu intinez mai mult tot ce a fost … sa ma bucur asa cum pot de ce mi-ai lasat sau de grijile si problemele ce mi le-am asumat singura in incercarea de a-mi arata ca inca mai pot … ca pot salva ceva sau pot face fericit pe cineva … Am fost doar doi copii prostuti … cu responsabilitate zero … si pb ca mult timp tot astfel vom ramane … si am suferit mai mult decat ar fi trebuit… PREA MULTA URA si RESENTIMENTE fara rost!

Poate ca viata e mult mai simpla …

In aceasta zi iti doresc sa te regasesti … sa ti se vindece ranile undeva departe de mine si sa nu mai trebuiasca sa suferi … sa-ti fie cu adevarat bine … sa renunti la ura … – si stiu ca nu-i usor caci inca te cunosc prea bine …:((. si culmea … nici nu mai doare pt mine dar ma doare ingrozitor pt tine. (prietenii stiu de ce!).

Eu una asta imi doresc … imi doresc sa uit momentele perfide … si chinurile groaznice … si resentimentele … si injosirile inutile … sa pot varsa o lacrima care sa ma linisteasca si nu sa ma chinuie … sa pot rade de simt asta …. sa pot plange de o simt … sa pot fi eu si sa scap de teama ca toti sunteti la fel, teama absurda ce ma opreste sa zbor … insa imi doresc sa-mi amintesc tot ceea ce a fost frumos … si nu voi uita nici o clipa … insa imi doresc sa pot ridica capul si sa ma bucur de viata, asa cum voi putea, sa pot iubi, sa (ma) pot aprecia din nou … sa pot trai.

Si cumva … singura … contra a toti si a toate … fugind de toti si de toate si incercand sa ranesc cat mai putin pe cei din jurul meu si sa cer cat mai putin suportul lor caci orice pas gresit … orice lacrima varsata in fata lor ar fi putut sa ii bage in spital pe ai mei sau sa ii omoare. Si uite-ma aici, vie, desi avand mult timp un suflet mort, cu o rana ce nu o voi putea rosti nicicand nicicui, insa fiind capabila sa ma intretin singura, sa suport toate insultele celuilalt om la care am tinut enorm in viata mea, si care stiindu-ma jos a continuat sa dea (caci atunci era momentul), sa indur o stare de rau permanenta, sa cresc singura “copilul” – catelusa ce nu trebuia sa fie doar a mea (sau nu trebuia sa fie deloc) asa cum m-am priceput si putut doar din dorinta de a nu ceda, de a nu renunta in secunda respectiva, cand pentru tine a abandona era verbul decisiv, mergand mai departe … chiar daca uneori cu un pas inainte si doi inapoi … fiindu-mi frica si capatand iar curaj … chiar daca uneori m-am plans prea mult… m-am considerat o victima sau am victimizat pe amandoi si soarta unor “copii prostuti” ce s-au crezut maturi … sau am fost penibila in ce am scris sau spus … chiar de am aruncat si eu vorbe in vant sau am scris romane … dar continuand si continuand. Incet incet sclipirea din ochi incepe sa mi se aprinda din nou … incep sa visez … incep sa simt ca imi cresc aripi din nou … incep sa ma stimez din nou si sa vad ca sunt cineva, nu chiar un rahat umplut … si ca n-am fost nicicand … si desi sunt mai mult decat convinsa ca nu va fi usor si va trebui sa o mai dau de multe multe ori in bara cumva nu sunt o invinsa. Caci mi-am infruntat soarta si am reusit. Traiesc, am doua maini, doua picioare si un cap inca functional … Si voi trai desi acum as fi putut fi foarte bine la 2 metri sub pamant!

Un lucru nu mi-a putut totusi nimeni rapi total: dorinta de viata, de iubire, de fericire, de a face bine …

Si poate ca intr-adevar ar trebui sa ascult pe toti cei ce imi spun ca ar tb sa invat sa traiesc pentru mine … sa ma gandesc la mine … insa, din teama de a nu deveni egoista … am uitat sa incerc asta: “Its always been up to you Lets turn it around, its up to me I’m gonna do what I have to do Just dont … And I wanna believe you When you tell me that itll be okay Yeah, I try to believe you … Not today, today, today, today, today … Tomorrow is a different day …. Tomorrow….

Probabil ca ati avut dreptate! Stiu sa lupt … si lupt … chiar daca mereu uit… Si, da! Cea mai mare provocare este sa traiesti si sa ai curajul sa iei totul de la 0, nu sa mori. Caci aia e doar lasitate! Se putea si mai rau, nu? (desi …). Vorba ceea, lucri din astea se intampla si la “case la mari” caci … shitt happens.

Asa ca … accepta deal-ul meu! Nu te mai ascunde … nu te mai “prosti”. Experimenteaza iertarea! Poate multi ma vor considera penibila … dar haide sa incercam sa ne traim viata … fiecare independent … dar aruncand bagajul urii inutile … Vei vedea o data ca va fi mai bine!

Parafrazand: “ We will live again Though our heart is breaking, We will live again Stronger than before. We will live again Even if it takes a lifetime to get over us. Heaven only knows, We will live again…..