te-am revazut … iar si iar in vis … si nu mai vreau! Stiu ca imi este imposibil sa te uit dar nu te mai doresc. Am visat ca te-am ucis … oare sa fie chiar asa? Mi-as fi dat fara ezitare viata sa nu fim astazi aici asa … as fi murit cu draga inima laTivoli caci acela ne fusese apogeul…

Am meditat apoi … de ce? de ce nu am eliberat mai inainte sufletele noastre? In adancul sufletului stiam ca nu avem nici o sansa … ca aceasta este o batalie ce nu are sorti de izbanda oricat ne-am fi dorit sa fie altfel …nu avea cum…

Sunt deja mult prea satula sa mai plang … sa mai sufar … sa stiu ca suferi si sa fiu singura persoana in acest univers care sa nu poata sa te ajute in vreun fel … nu pot schimba ce a fost … dar nu mai pot nici sa te mint. Nu crezi sau nu doresti … nu pot si nici nu mai stiu cum…

Am crezut o clipa ca toti vor intelege … sau ca va fi cineva care va intelege … nu mai e cazul sa ne amagim … noi nu mai avem nimic iar tot ce ne-a unit azi ne desparte …

Se spune ca atunci cand iubesti dai drumul …poate ca asta ar fi trebuit sa fac de la inceput … te-am lasat dar nu am inteles de ce suferi in continuare…era ceea ce iti doreai nu? Am spus multe…mult prea dureroase… insa cumva eu am crezut mereu in sufletul ce il stiam atat de bine … Am fost probabil doar doi copii ce au incetat sa mai spere sau pur si simplu nu au mai vazut nimic … ne-am ratacit prea mult.

Mi-as dori sa pot uita luna august, fatidica cum a fost … mi-as dori sa stiu ca esti fericit … si ca ti-e bine … ca nu urasti caci asta iti innegreste ingrozitor de tare sufletul … de ti-am facut ceva … de ti-am gresit … nu stii cat am platit … si, daca de cat as suferi eu ar depinde fericirea ta … atunci mi-as accepta suferinta fara sa mai zic ceva…

Insa nu…

Adevarule ca viata si lumea si timpul se scurg nemiloase, independent de vointa sau dorinta noastra. Ma trezesc ades gandindu-ma ca nu s-a intamplat nimic … ca sunt in vara … ca u esti logdy meu … ca totul e ok. Realizez apoi ca nimic nu mai e la fel … ca nu mai trebuie sa fie la fel si ca au trecut 6 luni in care am incetat sa traiesc sufleteste … in care nu m-am regasit … in care nu am fost eu … in care nimeni nu a stiut nimic de mine sau, cei care au atins vreo coarda…au privit doar o masca… Imi dau seama ca timpul a trecut si nu s-a oprit in loc … imi dau seama ca deja implinesc o noua varsta si nu mai esti aici.

Timpul a trecut si nu voi putea uita nicicand … nu vreau sa uit cea mai frumoasa parte din viata mea … dar cred ca doliul meu a fost purtat destul pentru amandoi … nu cred ca am gresit … decat poate ca nu am ramas ferma in amagirea ce ti-o creasem … te-ar fi salvat de suferinta…

Dar stau acum si ma intreb CINE SUNT? si CE-MI DORESC? atat de simplu era sa raspund o data la aceaste intrebari … Acum insa nu mai stiu … ce imi doresc? care este viata mea? am dat tot ce am avut … tot ce puterile m-au lasat si chiar ceea ce n-am putut, caci iubirea imi dadea puteri nebanuite … am acceptat totul si am tacut pentru tine … m-am injosit mai mult decat as fi crezut vreodata pentru o vina ce nu era a mea … a ta … sau a noastra … si as fi facut-o in continuare … desi acum stiu ca nu ar fi fost ok … dar eu sunt acum dusmanul … nu mai vreau si nu mai pot tolera ura si cuvintele meschine. NU DE LA TINE! Nu de la tine caci stiu cat de mult ai iubit! si stiu ca n-ai uitat si n-ai incetat sa iubesti! Pt ca n-ai fost niciodata bun la a minti pe altii … desi in ceea ce te priveste esti un as. mi-e dor sa vad adevarata ta fata … desi nu o mai doresc pentru mine … nu ar mai avea cum sa mearga … N-am fost insa nicicand dusmanul tau si nici nu voi fi vreodata caci pentru mine iubirea nu e o adiere-n vant … nu ma mai percepe asa. Zboara de doresti dar lasa-mi viata … da-mi macar o particica din inima ce ti-am lasat-o pentru a putea iubi din nou. NU MAI VREAU URA si RAUTATE … e mult prea mult … eu am luptat cu toata fiinta mea impotriva urii si stiu ca nu m-as putea accepta in pielea mea de as face-o…

Mi-am dat seama de curand ca nimeni nu stie cu adevarat ce e in sufletul meu … probabil desigur si greseala mea … nu mai doresc sa las pe nimeni sa ma cunoasca … nu mai las pe nimeni sa ma cunoasca …iar daca fac prostia sa ma deschid fata de cineva … stiu cum sa mi construiesc zidul de rezistenta … stiu cum sa fac sa nu-si mai dea nimeni seamade nimic. Am urat mereu stratagema asta si totusi am aplicat-o. Multi cred ca ma cunosc si totusi … nu stiu nimic.

Poate sunt doar o biata copila ce a trait prea multe …si care si-a invatat fiecare lectie pe propria piele din propriile greseli sperand mereu ca poate poate ceva va fi mai bine … poate sunt doar o fetita inchisa intr-un corp de 17-18 ani si care uneori gandeste matur si la rece … mi-e greu sa ma regasesc undeva departe de tine caci nu stiu un alt mod de a trai … am incercat sa imi gasesc exemple sa le sortez si sa fiu eu ceva … insa nu pot fi cum sunt eu sau cum imi doresc … pentru ca mi-e frica … pentru ca ma tem … pentru ca ma sperii … si de aceea nu mai am curaj sa incerc … nu mai am acea inocenta … nu mai am acea necunostiinta … si atunci incerc sa pasesc usor desi stiu ca de ceea ce mi-e frica nu scap … si nimeni nu stie ca ma tem … caci nu arat nimanui si nu trece nimeni de suprafata … si nimeni nu ar crede ca eu pot sa ma tem … tocmai eu!…

Mi s-a spus ca sunt o fata puternica … e oare asa? Atunci de ce m-ai doborat? sau de ce m-am lasat doborata? de ce mi-e teama sa arat adevarata EU sau sa spun ce simt si cred si prefer sa ma pierd in vorbarie inutila, in cuvinte ce nici eu nu le cred, in fapte ce stiu ca sunt menite doar sa ii indeparteze pe cei ce vor sa se apropie de mine … DE CE?

De ce nu pot fi din nou eu cea care se bucura de viata … care se bucura de o iesire in natura … de susurul apei … de o seara in club cu dans nebun … de un cantec … de un sarut … de o atingere … De ce imi este atat de teama sa fac lucruri ce inainte le iubeam? De ce nu mai pot fi eu?

Alung pe toti si ma inchid in mine … vorbesc doar ca sa nu arat ce simt … emit sentinte si judecati doar ca sa nu las pe altii sa descopere ceva … si mai presus de toate nu reusesc sa fac pe nimeni fericit … desi stiu ca incerc mereu.

Si ma intreb … va dori oare cineva sa ma cunoasca pt ceea ce sunt eu? sa treaca de aceasta masca? Sau sunt mult prea insignifianta … am prea putin de spus … sau mult prea dificil de inteles si abordat? … e oare cineva care stiindu-mi cat de cat trecutul sa ma accepte cu greselile mele si totusi sa ma placa pentru ceea ce sunt? Sa nu se teama? Sa nu creada prea greu de infaptuit? Dar eu … eu voi capata curajul sa il las?

Habar nu are nimeni cat de usor se poate trece de aceasta masca … dar nu cred ca cineva poate avea curajul…

Imi doresc fericire … imi doresc lucruri simple … imi doresc sa imi traiesc clipa intr-un mod frumos … suav si placut … dar cine poate sa imi arate cum vine asta? M-am plictisit sa tot rezolv probleme … imi doresc oaza mea de liniste … de impacare … as vrea sa mai las purtata de val si sa fie ok … sa imi recapat acea pofta nebuna de viata … sa am varsta mea fizica … sa nu fiu ca o femeie maritata si cu 4 copii si serviciu pe cap … dar nici o curvulitza ce umple cluburile in fiecare seara cu un alt tip … sa ma joc cu catelul si pisica si sa imi placa de mine si cine sunt … vreau SIMPLITATE … cer prea mult? … dar cum s-o fac? e cineva ce poate sa-mi arate? Mie … fiintei reale?

Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce-mi sta in putere
Si intelepciunea de a face diferenta dintre ele……

Te iubesc si te voi iubi mereu … iti sunt recunoscatoare ca m-ai aratat ca exista iubire si ca m-ai invatat ce inseamna in clipa in care nu credeam in realitatea ei (pb ca nici acum nu cred ca exista iubire adevarata si pt toata viata dar…) … dar te las caci am invatat sa traiesc cu amintirea ta…..A invata sa traiesc fara tine nu e foarte greu … a invata sa traiesc pentru mine … asta mi se pare imposibil caci nu stiu sa o fac….

“ Ma inec in lacrimi de dor
Ma sufoc in aer mult prea trist
M-am obisnuit sa ador o iubire care m-a ucis…”…