Acestea sunt versurile cu care m-am trezit de dimineatza in minte.

De vreo saptamana si ceva ma tot chinui sa public un post referitor la dragostea totala si eterna. Insa, azi m-am decis sa o las balta pentru ca nu poti scrie despre ceva in care nu mai crezi… nu-i asa? Si, ma gandeam, exista totusi dragostea? Unde, cum, cand, cat, de  ce? …

In scrierea inceputa meditam la faptul ca eu nu mai cred in existenta ei, este doar o aparenta, o utopie care mai devreme sau mai tarziu se termina pentru a lasa loc alteia, pentru o noua persoana, intr-un nou cadru, etc.

Dar acum, rascultand melodia celor de la Taxi, nu contenesc in a-mi pune o alta intrebare: ce conteaza unde, cum, cand, cat si de ce se intampla? Am devenit destul de realista si de pragmatica si intr-adevar nu mai cred in dragoste!!! insa o doresc, aspir spre ea si stiu ca odata va veni….sau o voi face sa vina.

Acesta este unul din capitolele din viata mea in care nu accept compromisuri doar de teama de a nu fi singura sau doar pentru ca toata lumea are pe cineva. Stiu, de obicei la la foarte scurt timp dupa ce ajung impreuna cu o persoana (sau dupa ce cunosc pe cineva) daca este ce imi doresc, daca va putea fi ce astept de la viata sau nu. Si … de aici incolo e decizia mea. Si….de obicei lucrurile sunt clare: suntem o perioada impreuna, atat cat ne simtim bine si apoi se termina sau…din start pastram distanta … Dar, cu riscul de a parea prea visatoare, nu doresc sa imi concep viata cu jumatati de masura care sa nu ma satisfaca. De  ce as face-o? Pentru ca la un moment dat am suferit un esec mizerabil? De atunci poate au mai fost destule…sau, poate pur si simplu nu depinde totdeauna numai de noi.

Poate ca teoretizam totusi prea mult si uitam esentialul. Dragostea nu este despre cum se face … sau ce anume trebuie simtit ci pur si simplu despre ceea ce simti. Un necunoscut spre care toti, mai devreme sau mai tarziu aspiram. O lume in care sa ne simtim fericiti si impliniti alaturi de persoana la care tinem, indiferent cat dureaza.

Ok…riscam sa suferim … si ce ? Sau riscam sa gresim inca o data … De dorit e sa nu dar errare humanum est, sed perseverare diabolicum”!!!!!!.

Se pot compara cu ceva acei fluturi in stomac de dinaintea unei intalniri cu persoana la care tii? Sau momentul in care iti vezi iubitul/iubita tremurand in fata ta, dornic,a sa te aiba? Sau momentul in care te abandonezi in bratele iubitului/iubitei lasandu-te alintat, dragalit, imbatat cu arome de vorbe suave, intelese numai de voi ? Sau acea inconstienta de a trai in prezent fara a te gandi neaparat la ce va fi maine, poimaine, un an de acum incolo?. Ce rost are sa ne punem atatea intrebari despre cum va fi…sau ce va fi cand totul se poate termina mai repede decat o fractiune de secunda ?

Sau care este rostul sa ne inchidem in noi spunand dupa vreo dezamagire : “eu nu voi mai iubi niciodata!!”.

Nu neg, mi-ar placea sa pot renunta putin la aceasta raceala aparenta, sa ma las prada emotiilor si sa iubesc intens si cu adevarat dar….aceasta se va intampla….atunci cand va fi sa se intample.  Sau poate mi-as dori sa invat din nou ce e aceea dragostea … si, odata ca aparea si cel ce va deschide aceasta portita …

Ce simt acum … e doar afectiune …. si cam atat. Insa o afectiune care ma face fericita!! Eu … sunt  usor de iubit si greu de uitat pentru cei din jur (cica!!!:P). Din punctul meu de vedere sunt doar dificil de iubit … sau poate dificil este  sa ajung eu sa iubesc?

Singura indrumare pe care pot sa o dau si o aplic este sa profitati de fiecare clipa si de fiecare nebunie. Poate ca nu va dura, poate va fi doar o amagire insa, este un risc pe care chiar merita sa il ei daca ai si cea mai mica sansa sa te faca fericit. Mai bine sa risti decat sa regreti ca nu ai incercat…

Dragostea chiar e frumoasa …. Dar ajungem vreodata sa o intalnim?…

Aseara s.a incheiat editia cu numarul 8 a Festivalului de Film Transilvania.

Ca un rezumat pot spune ca au fost filme multe…luma si mai multa si….un ciudat interes pentru cinematografie.

In ce ma priveste, anul acesta mi am facut de cap. Peste 10 proiectii, care de care mai ciudate sau mai reusite. Am inceput, multumita unor prietene, sa prind si gustul filmelor romanesti si, am facut rost de 2 autografe (M. Albulescu si Dl. Besoiu(doar asa il pot numi pentru felul incontestabil in care isi joaca rolul).

Sper sa mai am ocazia unor asemenea festivaluri si astfel sa salva cinematografia.

Filme ce mi au placut si le recomand (fie ca regie, fie ca joc actoricest, fie ca subiect) sunt:

—Cenusa si sange,

—O istorie completa a esecurilor mele sexuale

—Anchetatorul

—Contesa(desi destul de dur filmul…total nerecomandat noaptea sau…pe stomacul plin:P)

—Iubit-o m am indragostit (ceva asa, mai usurel)

si, bineinteles, castigatorul la votul publicului

—Machan.

O zi buna tuturor.

Astazi mi-am primit feedbackul pentru speach-ul de sefa de promotie.

Nu l-am cerut si totusi l-am primit atat de la profesori cat si de la colegi si oameni pe care nu i-am vazut in viata mea si nici nu stiu de ii voi mai vedea vreodata(si care nu aveau intentia sa spuna ceva doar din complezenta).

Si, sincer am fost placut surprinsa, uimita chiar si extrem de fericita. A placut incredibil de mult. Intr-adevar, fiind pe scena am putut vedea ca am obtinut reactia scontata insa, nu stiu chiar m-am simtit bine sa vad ca astazi oamenii ma felicita nu doar pentru reusita ci pur si simplu pentru ce am spus si pentru ca au inteles si si-au amintit…din proprie initiativa…

(Cumva asta a fost buretele care a sters tot ce a fost nasol si toate nedreptatile ce au avut loc (prietenii stiu de ce)).

Thanks a lot folks!!!.

P.S. M-am tot gandit sa  atasez filmuletzul si poate voi avea curajul la un moment dat.

Am comis-o!!!

Astazi a fost festivitatea mea de incheiere de facultate(una din ele;))).

Ce pot spune despre asta? Mi separe INCREDIBIL. Pe de o parte nu mi vine sa cred ca s-a terminat asa repede si deja au trecut 3 ani, iar pe de alta parte, parca nici nu s-a intamplat…

Bunicii si mama nu mi-au putut fi alaturi fizic insa stiu ca au fost cu sufletul langa mine. Si, in rest prietenii cei mai apropiati.

In rest mare de oameni, flori, felicitari…

A fost totusi momentul meu de glorie…Sefa de promotie…inca nu imi vine sa cred..

“Pentru cei care nu cunosc conceptul de “bucla” oferim aici explicatiile clarificatoare pentru a intelege ce se intampla atunci cand se spune despre un program de calculator ca “intra in bucla” („looping”).

Directorul unei firme (tine minte: “Directorul”) ii spune secretarei:

- Vom pleca pentru o saptamana in strainatate la un congres si sper sa ne simtim bine impreuna. Fa toate pregatirile necesare pentru calatorie…

Secretara isi suna sotul:

- Voi pleca cu seful la un congres, in strainatate, pentru o saptamana. Te rog, dragul meu, ai grija de tine in acest timp.

Sotul isi suna amanta:

- Nevasta-mea pleaca in strainatate pentru o saptamana. Hai sa ne petrecem saptamana asta impreuna, printesa mea…

Amanta, care este invatatoare la o scoala particulara, isi anunta copiii:

- Pentru ca saptamana viitoare am de rezolvat o problema, voi lipsi de la scoala. Deci saptamana viitoare nu veniti la scoala.

Unul dintre copii, pentru ca isi iubeste foarte mult bunicul, fuge la el si ii spune:

- Bunicule, saptamana viitoare nu trebuie sa merg la scoala. Mi-ai promis ca daca vom avea timp liber vom merge la munte impreuna.

Bunicul, (care este “Directorul” din debutul aceastei istorioare) isi iubeste foarte mult nepotul. Ca urmare o suna pe secretara si ii spune:

- Nepotul meu m-a rugat sa-mi petrec saptamana viitoare cu el, asa incat nu vom mai merge la congresul din strainatate. Te rog fa demersurile de anulare a calatoriei.

Secretara isi suna sotul:

- Directorul si-a anulat calatoria asa incat vom ramane impreuna, dragul meu…

Sotul isi suna amanta:

- Nu ne mai putem petrece saptamana viitoare impreuna pentru ca sotia mea nu mai pleaca in calatorie.

Amanta ii anunta pe copiii de la scoala :

- Problema pe care o aveam s-a rezolvat asa incat saptamana viitoare toata lumea vine la scoala.

Copilul ii spune bunicului:

- Bunicule (“Directorul” care-a iscat toata tevatura), saptamana viitoare mergem la scoala asa ca, imi pare rau dar nu mai pot sa-ti tin companie.

Bunicul director isi suna secretara :

- Nepotul meu tocmai m-a sunat sa-mi spuna ca nu mai poate petrece saptamana viitoare cu mine. Ca urmare continua pregatirile pentru plecarea la congres…

Acum ati inteles ce inseamna “bucla”?”

Acestea era o melodie a Angelei Similea din copilaria mea.De data asta voi primi critici pe ce scriu si stiu si de la cine;)), insa ma aflu sub influenta operei Lucia de Lammermoor de la care tocmai am venit si nu ma pot abtine sa nu comentez.

Opera faina, solistii chiar super ok, mai ales Lucia care, contrar aspectului unei soprane veritabile, aducea mai degraba a o fetiscana plapanda, slabuta si firava dar cu o voce incredibila.

Insa povestea m-a indispus profund. Inteleg ca opera este o drama si ca a fost scrisa de Walter Scott in 1819 in incercarea de a face ceva diferit. Si, i-a reusit!

Insa, revenind in viata reala, se merita sa mori pentru o iubire? Voi parea lipsita de orice romantism insa lumea nu se reduce si nici nu se sfarseste cu un singur el sau ea.

Bineinteles sa intalnesti din prima marea iubire si sa vi se implineasca povestea este intr-adevar un deziderat dar, de ceve mai multe ori, se termina prost. Si, de ce sa se merite ca ceva frumos sa devina hidos?

Iubirea se traieste, atat timp cat exista, cat plutim…chiar si cand ne e greu. Dar atat timp cat exista. Cand nu mai exista…e la fel ca ciorba reincalzita: la un moment dat se acreste.

So…sa iubim dar…responsabil…:p

Acum cateva zile am auzit deun film, La sconosciuta se numeste….e destul de dur insa vi-l recomand cu caldura…

Ati vazut vreodata cum oameni realizati, oameni ce si-au creat tot confortul pe care l-au dorit nu sunt totusi fericiti, multumiti  si sunt permanent in cautare de ceva?  EU vad in fiecare zi..

Dar, ce este acel ceva de e atat de puternic?

It’s the only thing you just cannot have unless there is a mix between two wills, desires and expectations:  it’s love..it’s magic!!!

Ne indragostim, de multe ori, cand suntem mici si imaturi … cu sanse minime de reusita.  Dar e momentul care ne marcheaza.  Suferim…ajungem la concluzia ca nu se mai merita, ca nu mai dorim sa trecem prin asa ceva veci si ne focusam pe alte domenii, unde stim ca putem razbi: cariera, bani, vizite, prieteni, aventuri.

Dar ne fac acestea fericiti?

Definitely not!!!

Nu vreau si nu pot sa cred ca pierzandu-ne in iluzii vom fi vreodata deplin fericiti. De multe ori cred ca e vorba pur si simplu de o animare temporara: am obtinut cutare sau cutare lucru, am avut-o sau l-am avut pe x sau y si sunt tare. Ma uit in jurul meu si vad multi oameni (si barbati si femei) care suspina dupa dragoste insa se lasa purtati intr-o relatie in care nu iubesc si care nu le aduce nimic altceva decat o oarecare umbra de siguranta .. .si, zic ei, e mai bine asa decat singuri.  Totusi trairea le e mediocra.

De ce se complac astfel si mai si recunosc? Pentru ca le e frica sa iubeasca (asociind sentimentul cu suferinta sau “legarea” ) … pentru ca le  lipseste speranta ca se poate mai bine.

Nu pot nega…am reusit si eu  sa intru in categoria asta … Dupa o relatie in care am iubit si am suferit enorm, mi-am promis ca nu se va mai intampla veci asta. Mi-am dorit sa ma inraiesc si m-am inrait. M-am inchis in mine si, desi stiam ca nu asta imi doresc nu am mai lasat pe nimeni sa se apropie. Imi aveam prietenii si imi era suficient. Si uite ca am ajuns totusi sa ma indragostesc, for the first time in my life. Era o stare incredibila just being around him…Si, in loc sa pretuiesc asta, m-am speriat, am inceput sa gandesc si …  sa “lovesc” si … s-a dus tot farmecul.

Concluzia: am pierdut tot ce am dorit pentru ca mi-a fost prea frica sa recunosc ce simt. Am devenit o alta eu in incercarea de a nu arata ca sunt eu cea care a “pus botul” … de parca ar fi contat? Am lasat fantomele trecutului sa ma bantuie si am incercat sa devin ceea ce  altele reusisera inaintea mea fara a realiza ca deveneam o minciuna, o copie ieftina a ceva ce era deja trecut. Lasitate din partea mea? Slabiciune si nesiguranta in fortele proprii? Imi place sa cred ca doar frica de a rata ceva ce doream.  Si curaj acum sa recunosc asta!

Si normal, raspunsul nu a intarziat sa apara: ” erai faina tu cea de dinainte, you being yourself !!!”.

Dragoste cu sila nu se poate!!! Iar daca nu e sa iasa nu va iesi insa … who knows? if you don’t try it you will regret it. If you try it you might regret it (si ce..chiar conteaza ca va rade el sau se va amuza cu prietenii lui … vai ce dusa-i asta? si?).

Eu una, dupa toata experienta asta si convinsa ca nu mai am cum remedia situatia (desi nu sunt in culmea fericirii in momentul de fata) pot spune ca imi doresc sa ma indragostesc din nou … sa ma bucur … sa rad … sa fiu fericita … sa sufar. E greu sa ma las atrasa de cineva.  Si, nu imi este teama de singuratate. Astfel ca, acum pot astepta sa apara acea persoana. Insa imi doresc. Pentru ca nu exista senzatie mai faina decat atat. Si…data viitoate sper sa fiu capabila sa fiu eu insami si sa recunosc ce simt la timp.

We only have one life…si doar noi o facem complicata … so … why not live it?

Iubesc trairile extreme..agonie sau extaz, anxietate sau iluminare, depresie sau transcedere, razbunare sau iertare, iubire si ura pentru mine e totuna…mediocritatea nu ma intereseaza, nu aflu nimic deosebit din ea, este la fel de neutra si neproductiva precum un zambet fals.

Mi-e frica insa de monotonie…Nu pot si nu vreau sa ma impac nicicand cu o stare in care sa nu pot aspira spre mai sus, mai bine, spre inalt, spre absolut…

Sunt un foc ce arde in continuu si care-si gaseste puterea si renasterea in propria-i cenusa.

Ma autodistrug doar pentru a ma privi reinviind ca o pasare pheonix. Si, zbatandu-ma in chinuri groaznice in incercarea de a iesi din coconul meu, realizez catoate stradaniile mele sunt cele ce ma fac sa merg inainte, iar fiecare moarte contribuie la nasterea  noului om, mai lucid, mai profund si mai dornic de cunoastere.

“I’m hot and I’m cold,/I’m yes and I’m no,/I’m in and I’m out,/I’m up and I’m down…I’m wrong when it’s right, I’m black and it’s white…”

Aseara am privit “cel mai incredibil” meci de mult timp incoace.

Banuiesc ca impatimitii de fotbal stiu deja cum a fost astfel ca nu ma apuc sa povestesc ce si cum insa nu pot decat sa laud si sa felicit ambele echipe si sa sper ca vreodata vom ajunge si noi astfel. Joc inceput nu foarte interesant inprimele 10 minute(in acelasi timp la uitam la Urziceni-Vaslui si astia jucau mai fain) insa in urmatoarele 80 de minute si-au luat revansa.

Un joc facut cu cap si inventivitate, cupase sigure, fara ezitari intr-un ritm alert pana in ultima secunda. Un meci la care rasturnarile de situatie au fost la ordinea zilei. Dupa ce initial Liverpool parea sa aiba toate sansele de calificare, Chelsea si-a revenit, iar cand nimeni nu mai dadea vreo sansa Liverpoolului, acestia au reusit egalarea si chiar depasirea lui Chelsea, fiind iar la u pas de victorie.

Pacat ca nu s-au putut califica amandoua…cam asta e tot ce se mai poate spune despre un astfel de meci…ce va ramane mereu in mintea microbistilor..si nu numai.

Si..felicitari galeriilor celor doua echipe care au fost la inaltime de la inceput pana la sfarsit, fara mascati, petarde, inuraturi, etc. Si.au sustinut echipele si am fost martori cu totii la poate “un apogeu” al fotbalului european. Si chiar cand au pierdut…n-a iesit bataie. Caci fotbalul se joaca pe teren si….GOD! ca s-a jucat!!!

INCREDIBIL!

Iarasi nu am mai scris demult dar nu pentru ca nu as avea ce, ci pentru simplul motiv ca am un orar infernal.

Dar, ia-ta ca vin in atentia voastra cu o povestioara despre invatamantul romanesc.

Timp de 2 saptamani, in cadrul unui modul psihopedagogic pe care il urmez, am fost nevoita sa predau cateva ore la liceu. Prof coordonator ne-a ales un liceu din Cluj(caruia insa nu-i voi da numele caci…veti vedea voi de ce). Experienta in sine a fost destul de interesanta insa si neplacuta. De ce? pentru ca am constatat ca sunt copii care la clasa a 10-a si a 11-a se chinuie(efectiv) sa citeasca cursiv, care nu au nici pic de cultura generala dar care nu sunt nici interesati sa achizitioneze nici un fel de cunostinte. Ca sa nu mai vorbim ca am fost oarecum nevoita sa le dau un extemporal si, ce am putut gasi acolo … nici nu se poate mentiona: mazgalituri, lipsa  cratimelor, raspunsuri pe langa subiect. Ce-i drept, daca n-ar fi sa fiu mai pragmatica, pot spune ca m-am si amuzat sa citesc respectivele lucrari, mai ales vazand ca, desi li s-a spus la ora ca tempereramentul melancolic nu e unul rau si ca multe din somitati au apartinut acestui tip temperamental, la exemple se gandeau doar la gunoieri, emo, etc:)

Pe de alta parte a fost si o exeprienta interesanta, pentru ca abia acum m-am pus in locul profesorului si am vazut ca si el munceste si nu-i chiar asa usor sa stai dincolo de catedra. Trebuie sa ai grija la tinuta, la ce spui, la atmosfera creata si tin sa spun ca dupa 3 ore in prima zi eram varza:D. Ceea ce m-a impresionat a fost si faptul ca in toata padurea asta de uscaturi, erau si copii, putini intr-adevar care chiar erau interesati de ce se spunea, participau la ore activ si chiar incercau sa isi exprime o parere, dar se putea observa ca nu aveau deprinderea de a face asta, nu aveau acea experienta si practica.

Si, insumand la toate astea si oarecum dezinteresul si plictiseala profesorilor pe care i-am vazut ca le predau diverse(a trebuit sa stau si sa asist la ore), ma intreb … unde vom ajunge? Liceenii de azi sunt lucratorii de maine dar..in conditiile actuale…ce se va intampla?

De ce e nevoie?

- un golf III

- o stradutza mai ingusta dar destul cat sa treaca un minicamion(dubitza), eventual cu sens unic

-ceva masini parcate regulamentar pe o parte

- un loc maaaaaaaaare de parcare si liber.

- si culmea, un sofer nu o soferitza!!!????!!!!???!!

Vine golful pe sens interzis pe stradutza…in cautare de parcare?!?! cine stie…depaseste locul cu mult…se intoarce cu spatele turand masina si mergand stramb..pare ca nu stie ce vrea…tot inainte inapoi…

In sfarsit vede locul de parcare…parcarea trebuie facuta pe partea dreapta. Portiera pasagerului se deschide. Iese un cap de femeie si cica..ghideaza…acelasi mers inainte inapoi cu masina turata ma maxim..mai mai ca nu decoleaza…da inapoi…oooops…intra in masina parcata ok…o zgarie..careva ii atrage atentia..se dau jos femeia si copilul sa “ghideze” din nou…acelasi manevre…

iar inapoi…iar masina din spate..acum zgariata si mai bine…se lasa pagubas si incepe sa mearga cu spatele..cica sa iasa de pe stradutza. Vine un Logan. Parcheaza din prima….

soferul de pe golf se face nevazut…

amuzant ar fi fost sa pun filmuletzul insa…socul era destul de mare eu fiind masina din fata…

Credeti-ma insa ca pana acum n amvazut asa ceva p viu:)))

Si uite asa amai trecut un an…

Este  ziua mea..si … mi’s happy…

p.s. si e facut de mine:)

…am primit un link ff nostim privitor lacriza financiara si mi-ar placea sa il impart cu voi…Enjoy..

http://www.businesspundit.com/after-the-crisis-a-parody-of-15-corporate-logos/

In noaptea aceasta s-a stins din viata Grigore Vieru, simbolul lumii moldoveneşti, omul care în tinereţe rostea: “Dacă unii au vrut să ajungă în Cosmos, eu o viaţă întreagă am visat să trec Prutul”.

Grigore Vieru a fost un simbol al românismului, un om care a trăit cu toată fiinţa sa pentru limba română. Pentru poporul român pentru unitatea noastră.

Vom fi de azi si mai saraci in cuget si-n simtire romaneasca. Ne va lipsi iubirea pentru poezia lui, in nota ei cea mai fireasca. O lacrima si o floare de multumire pentru tot cea a lasat lumii mostenire. A fost omul ce, desi a luptat cu fervoare pentru drepturile romanilor de peste Prut, a trait la fel cum s.a si stins:discret.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace!!

Va atasez poate cea mai placuta surpriza care mi-a fost facuta … chiar de ziua lui…Multumesc mult mult mul Ionutz…

Si uite asa harababura continua.

Dupa ce ieri s-a semnat partenerialul, aka “monstruoasa coalitie”, astazi avem de a face cu o noua surpriza. Candidatul mult mediatizat pt functia de prim ministru renuntza….din nou…

Bineinteles  ca stiti la ce m am dus cu gandul, asa i? Acum 4 ani de zile, cand s-a facut alianta DA, pe acelasi Teodor Stolojan l-am vazut iesind in fata publicului impreuna cu Traian Basescu si anuntand in lacrimi si provocand stupoare tuturor ca el nu mai candideaza, ca il lasa pe Base si el se retrage din politica…S-au speculat multe, care mai de care mai ciudate (bolnav incurabil, santaj politic, etc.) insa cert a fost un singur lucru: a ajuns pana in ziua de azi si a ajuns sa fie propus la prim ministru.

Acum, cu aceeasi stupoare aflam ca iar s-a retras. Oare de ce? Chiar acele zvonuri privind santajul psd-ist or fi adevarate?…

Cert este ca iar si iar ne trezim intr-o tragi-comedie din care nu ne ramane decat sa ne amuzam: cei ce au votat psd pt a scapa de pdl si cei ce au votat pdl pt a scapa de psd si au dat mana … stanga si dreapta s-a unit…

Traim intr-o lume perfecta…:))))

De curand un prieten bun mi a facut o rugaminte…enorma…

Mi-a cerut sa il ajut sa iasa dintr-o relatie de 7 ani pe care o are cu prietena sa…Fericit nu este…si se vede si o recunoaste…problemele nu sunt de azi de ieri…ci de mult si mereu si-a gasit alinare in cineva…acum in mine pt ca l-am ascultat si ajutat. Dar, in ciuda greutatilor, mereu i-a fost fidel…

De simpatizat ne simpatizam enorm insa…

O iubeste…iar eu n am putut sa ii accept propunerea…

Era foarte sensibil si vulnerabil in momentele respective insa, nu am putut si nu am dorit sa “profit”. E o decizie si o munca, un razboi pe care trebuie, din punctul meu de vedere, sa l poarte singur.

Totusi…ceva din mine se mai opune inca…spune ca poate decizia mea nu e cea mai buna…dar moralitatea mi-e de obicei mai puternica decat orice…

De ce?

Nu va amuza situatia actuala din Romania? Politic ma refer.

Se intampla la fel la fiecare 4 ani. Toti se lupta pentru osul cel mare … aliantze peste aliantze, mai bine spus “monstruoase coaliti” in toata regula. PSD, PDL, PNL, toti toti prostesc lumea si se cred destepti pt asta. Il contrazic chiar si pe Lapusneanu … pt ei poporul e reprezentat de oameni “multi da prosti”…

Desi poate parea aiurea, am ajuns in momentul in care nu pot sta decat sa ma amuz de situatia actuala…Orice am face….tot acolo ajungem…lupta i destul de inutila. Stau si privesc si…nici nu ma mai minunez…

Ce va fi va fi….insa…cred ca si Caragiale ar fi rusinat sa vada ce se intampla acum aici si nu ar mai putea scrie nimic:)))….

Absolut onorabilă prestaţia fotbaliştilor de la CFR Cluj la ultima lor apariţie din Liga Campionilor! Sigur, orice înfrângere îţi lasă un gust amar, dar în viaţă mai contează şi cum pierzi după cum contează şi cum câştigi.

Dupa ce, ultimele 2 etape sin Champions League i-am criticat ca nu mai joaca fotbal, fapt nu total lipsit de adevar, acum si.au demonstrat valoarea. Nu mai vreau nici sa-i critic nici sa-i laud…in formula actualaau fost buni doar ca, ar fi trbuit sa nu se culce pe o ureche…

Meciul de aseara sincer mi-a placut tare mult, a redevenit echipe ce a jucat cu AS Roma si Chealsea la Cluj…

Bravo baieti.
A fost anul romantic al Clujului în Liga Campionilor. Toamna viitoare ar trebui să fie cea a ştiinţei jocului, a pragmatismului, chiar a vicleniei. Dacă proiectul CFR va merge mai departe, Ardealul ar putea fi prezent pentru a doua oară consecutiv în grupele Ligii, dar nici un parcurs bun în Cupa UEFA n-ar fi de lepădat.

Până atunci, rămânem cu frumoasa şi trista serie a CFR-ului din toamna 2008. Nu vom uita victoria de la Roma, egalul cu Chelsea, prima repriză de la Londra şi oftatul a 40.000 de englezi la golul lui Yssouf Kone.
Mulţumim, Cluj-Napoca! Mulţumim, CFR!

Era INCREDIBIL!!! Miopul ce nu a väzut o viatä distingea culori si obiecte. Privea, se stergea iar si iar la ochi si nu-i venea a crede … ii era dat sä vadä o persoanä bräzdatä profund de urä, de nervozitate, de stres continuu pe orice nimic, de dorintä de räzbunare, invinuind pe toti de esecul säu, o persoana care, desi stia destul de bine realitatea si cä tot ce se petrecuse fusese spre binele säu, nu dorea sä accepte ruptura sau, de o accepta, era doar la nivel declarativ, de bravurä, sufletul nefiindu-i incä impäcat … o persoanä ce se inchisese singurä intr-un glob de cristal, pärand “gigi durul” doar pentru a nu mai fi vazuta suferind … pentru a se ascunde … desi nici asta nu ii aducea linistea … in fine, o persoanä care, desi era chinuitä, nu voia sa cearä sau sä accepte ajutorul NIMÄNUI.

Iar starea aceasta, desi panä atunci nu o constientizasem, imi insotise permanent pasii fäcandu-mä, pe de o parte sä continui sä “keep on walking”, dar pe de altä parte, sä nu mai fiu eu insämi si sä ränesc pe cei din jur.

Ca un paradox, era si o persoanä ce putea oferi incredere, insä ce nu mai avea incredere in nimeni…

Fizic eram eu si totusi sufleteste nu … era o AMÄGIRE … minteam pe ceilalti dar de fapt pe mine…

Si, privind, o singurä intrebare mä mäcina: “Ce vinä avea LUMEA pentru ce fäcuse UN OM sau DOI?“

Acum, de ce spun cä träiesc o stare ciudatä?

Pentru cä, constientizand am putut ierta … cu toatä inima…si…am putut face pace … cu MINE INSAMI…

SI…

Pentru cä sunt pusä in situatia de a-mi face “mea culpa” si de a remedia ce am gresit fatä de cei färä vinä si care imi sunt dragi. Nu imi cere nimeni asta expres, insä mi-o cere sufletul care, odatä trezit la realitate, se luptä cu disperare sä redevinä ce a fost … si nu ii e usor DELOK…

Räu efectiv si direct pot spune cu mana pe inimä cä nu am facut … ura, räzbunarea nu s-a manifestat nici o clipä mai departe de nivelul declarativ (cumva, moralitatea mi-a fost mai puternicä de atat), insä … mi-a intinat sufletul… si mi-a rapit pacea interioarä…

Si, se pare ca nu i-a priit…

M-am hotärat sä mä intorc o clipä la sufletzelul meu…:p. Scrierea a fost editatä mai demult insä a stat in drafts cäci…trebuia sä väd de pot reusi ce mi-am propus…

Pentru cei ce-si mai amintesc, acum un an mä zbäteam intre viatä si moarte, eram plinä de suferintä si resentimente … invinovätindu-mä pentru toate … O moarta vie…

Dupä un timp, dupä ce mi-am deplans bine-bine “nenorocirea”, am vrut sä dau uitärii totul si mi-am IMPUS sä reincep a träi … si, mult timp, desi poate lucrurile nu mergeau chiar cum imi doream, am crezut cä e “zis si facut”. Devenisem o persoanä atractivä, dar si fermä pe pozitie, intangibilä&puternicä…capabilä a se lupta pentru oricine&orice. Si culmea ma simteam teoretic bine.

Ce nu stiam e faptul cä IMPUNEREA insemna, de fapt, NEGAREA propriei stäri si cä negarea este primul pas spre NEVINDECARE…

Rezultatul?!?!? Am inläturat destule persoane dragi din viata mea, persoane ce, fie nu imi cunosteau adeväratul mod de a fi, fie desi il cunosteau, cand i-am alungat, s-au luptat un timp apoi au capitulat, fie din plictisealä, fie din dezinteres, fie pt cä si-au dat seama cä totusi era lupta mea. Nu pot nega, mi-am facut si prieteni noi, insä am ajuns la concluzia cä, desi m-au acceptat asa cum am fost “atunci”, (sau tocmai de aceea) nu stiu de mä cunosc cu adevarat … sau poate pur si simplu au dorit “puterea mea”.

Dar, motivatia pt. toate acestea am gäsit-o mai tarziu cand…

La un moment dat am simtit cum o paclä mi s-a luat de pe ochi si am inceput sä väd…

Si, pentru ca m.am pornit si v-am pornit intr-o discutie legata de credinta si conceptii religioase, trebuie sa ajung fara doar si poate si la preoti.

In Biblie se spune ca preotii sunt reprezentantii lui Dumnezeu pe pamant…sau…cel putin asa ar trebui sa fie. Dar oare, cat de adevarat este acest lucru?

Acum aproape un an am fost la mai multe manastiri si preoti, insa un caz m-a socat si m-a dezamagit profund. Am fost la Manastirea Nicula unde se spune ca este icoasa Sf Maria, facatoare de minuni, unde, in fiecare an de sarbatoarea cu pricina o sumadenie de credinciosi vin sa se roage sperand in miracole. Pe de alta parte, pana acum cativa ani, era un calugar renumit pentru miracolele pe care le intreprindea in numele Domnului.

Eu…eu am mers pentru a-mi gasi pacea sufleteasca, pentru a ma simti mai bine. Si, cat timp am fost eu cu mine si cu Domnnul a fost ok.

Totusi, la un moment dat, am vrut sa si intru in discutie cu un preot. Intamplarea a facut pot vb cu vreo 3 preoti si sa studiez ce ziceau iar ei sa ma studieze pe mine. Le-am spus din prima clipa ca sunt catolica, vrand astfel nu sa subliniez diferentele, ci sa explic faptul ca nu stiu ritualurile, iar daca ajungeam in situatie de a nu face ceva ce se presupunea a fi facut sa nu fiu certata ci pur si spl sa mi se atraga atentia. Spre marea mea uimire am fost luata foarte de sus, parca pur si simplu nu aveau rabdare de tatia credinciosi ce le treceau sau le trecusera pragul manastirii si cautau sa scape cat mai repede de noi; dar, in acelasi timp aveau si chestiile standard pe care ti le spuneau, rugaciuni ce ti dadeau sa faci, posturi, fara a fi catusi de putin interesati de ce gandesti si esti cu adevarat. Si, tin sa mentionez ca in acea clipa, era zi de lucru si erau f putini oameni veniti acolo…deci timp ar fi avut. De asemenea, un soc si mai mare mi.am luat cand am vazut cata importanta puneau pe bani. Totul se putea face daca plateai…si atunci…clar a aparut reticenta mea si in acelasi timp o parere de rau imensa…nu cred ca aceia erau reprezentantii lui Dumnezeu… Nu mai puteam avea incredere in ei…

Acelasi lucru mi s-a povestit acum vreo 5 ani cand o ruda f apropiata a mers la Muntele Athos si, exceptand faptul ca toti calugarii cereau bani pt orice, cel mai aiurea a fost sa ceara bani pentru spovada, ca sa-ti ierte pacatele. Stiu ca in istorie de dadea Iertare de pacate in schimbul unei sume mai de bani din partea Papei insa… nu se presupune ca am evoluat?

Si totusi, am respectat cu sfintenie tot ce au spus. Poate mai mult dintr-o incercare a mea personala de a ma apropia de Dumnezeu intr-un alt fel…Insa, nu pot spune ca intr-un post, sau in ore de rugaciune a stat totul si ca acolo m-am regasit. Poate intr-adevar m-a ajutat Doamne Doamne sa trec mai usor mai departe, sa imi accept incercarea, insa … cred ca o comuniune durabila se poate realiza mult mai mult prin comunicarea directa… nu prin chestii standardizate…

Insa, ma intreb…daca din tot facem un comert, daca si Biserica devine un comert, ca in cazul de fata, cum se presupune ca mai putem avea incredere si…in acelasi timp cum se presupune ca ne vom mantui prin ea?

Vazand ca am reusit sa starnesc oarecare interes si discutii in ceea ce am scris, m.am hotarat sa continui discutia dar, de data aceasta, pornind de la intrebare adresata de gabi in commenturi:”dar ce are fata aceea cu persoanele ce nu sunt romano-catolice?”

Asa cum am mai spus si eu sunt botezata la romano-catolici si crescuta intr.o familie mixta, infaptuita culmea tot la catolici. Totusi, nu am putut ramane indiferenta si nu observa anumite aspecte care m-au intristat si care, nu odata, m-au facut sa.mi fie oarecum rusine de religia mea.

Un lucru pe care ades l-am observat la familiile formate exclusiv din catolici, este aerul superior cu care privesc lumea, ca si cum ei ar fi “poporul ales” sau ei ar detine calea spre mantuire si toti ceilalti sunt nimic in comparatie cu ei. Ce am mai putut lesne vedea este dorinta de a nu lasa pe nimeni de alta religie sa se apropie prea mult de ei, in nici un caz sa ajunga sa se casatoreasca, “Doamne fereste” cu cineva din alta religie.”

Si atunci, stau si ma intreb…oare de ce mai vorbimde ecumenism? De unirea bisericilor? De egalitate in fata lui Dumnezeu? Suntem siguri siguri ca ceea ce ne spune preotul in Biserica romano catolica este cu ceva mai adevarat decat ce ne spune preotul in biserica greco catolica sau ortodoxa?

Pe de alta parte, si culmea tot la romano catolici am observat acest aspect cu precadere, daca te uiti la faptele lor, desi il au pe Dumnezeu in gura si ii critica pe unii si pe altii ca nu merg la Biserica, ca sunt rai, etc., in multe situatii tot ei sunt cei lipsti de bunatate, de milostivenie, de inima…

Nu pot nega, am cunoscut si catolici care intr-adevar isi traiesc credinta, insa ultimele saptamani m-au convins (si desi eram demult convinsa tot nu am vrut sa cred), ca eu una nu mai pot avea incredere in cei ce proclama credinta sus si tare si care o fac pe sfintisorii (pana la proba contrarie). Si, ca o a doua motivare a inversunarii mele contra catolicilor, este si pentru ca probabil, asa cum e stiut, poate ca ortodocsii, desi se considera si ei in multe superiori, macar nu fac atata parada de credinta, nu il tin atata pe Dumnezeu in gura, poate fac pacate multe … insa nu le fac, si aici voi fi putin prea dura “in numele lui Dumnezeu”…si nu ii vei auzi niciodata cu replicile standardizate de acum in familiile exclusiv catolice “familia noastra, religia noastra nu ne permite … interesul incredibil de mare in celelalte religii ca nu cumva sa se interfereze”. Si culmea…poate ca e ingrozitor de ciudat sa vb exact eu, care-s catolica, insa poate ca viata si educatia mai deschisa pe care am primit-o ma face sa fiu astfel”. Si poate ca din punctul acesta de vedere, uneori vhiar mi.as dori sa fiu ortodoxa … pentru ca, cel putin la oamenii pe care ii stiu, ce e in gusa e si in capusa….

Si atunci revin la intrebare…oare poate ritul religios influenta atat de mult felul de a fi al unui om?

Acum sper sa nu reactionati prea prea vehement…..

V-ati vazut vreodata pusi in fata intrebarii: cine implineste cu adevarat rolul pe care Dumnezeu i l-a dat pe pamant? Cel ce merge toata ziua la biserica, sta cu Dumnezeu si cele sfinte in gura si, fata de aproapele e crud, neindurator si ticluieste tot felul de actiune meschine sau cel care poate nu merge asa des la biserica, cel ce poate se aseamana mai mult vamesului, care nu se lauda ci sta plecat intr-un colt, isi deplange faptele, nu se bate cu pumnul in piept, insa incearca sa isi ajute atat cat poate semenii si vietuitoarele din jurul sau…

Se pare ca in ultimul timp (sau mai bine spus mai toata viata mea) am reusit sa dau peste oameni care mi.au tinut o multume de teorii despre ce inseamna credinta, ce inseamna Dumnezeu, insa faptele lor nu au reusit sa ma convinga nici cat negru sub unghie ca ceea ce spun ei e ADEVARUL. Si, ca sa dau cel mai aproape exemplu… o “buna prietena”, culmea catolica – si credeti-ma ca desi am fost crescuta in familie mixta, sunt botezata la romano-catolici si in mod cert am imbratisat acest rit (fara insa a face parada de asta), are grija sa mearga in fiecare duminica la biserica, sa se spovedeasca, sa tina lumanari aprinse si sa faca rugaciuni…. NU vreau sa credeti ca o denigrez. Nu am nici o problema cu oamenii care fac asta … din contra, ii admir pentru ca au taria sa isi traiasca credinta in modul cel mai placut. Problema insa sta in altceva: minte de ingheata apele, atat ea cat si familia ei, care la fel se proclama credincioasa, are grija sa intrebe pe fiecare om pe care il intalneste ce credinta are, iar daca nu e de rit romano catolic ii da la o parte, nu ar ezita sa faca rau daca asta ar salva-o sau ar scapa-o de la a pica ea prost.

Si atunci ma intreb? Oare…oare e chiar asa de grav sa nu iti manifesti clar religia? Oare, e chiar asa grav sa lipsesti o duminica de la biserica insa in schimb sa nu faci rau?…

Poate sunt eu altfel, insa la constrangeri nu am reactionat nicicand ok…si cred ca multi dintre noi nu ar reactiona bine. Cred ca fiecare dintre noi ajungem lao varsta la care nu mai trebuie sa fim controlati sau urmariti de mergem la biserica sau nu, de ne spovedim-impartasim sau nu … pana la urma, parafrazandu-l pe Sf. Augustin – “credinta fara fapte este moarta”, insa, pe de alta parte … credinta este uniunea dintre fiecare individ si DUmnezeu, este trairea fiecaruia dintre noi…si nu cred ca cineva te-ar putea obliga sa fie altfel…sau…se poate?

Si acum … chiar sper sa pornim o discutie pe tema asta…

Am invins!!!

Desi nu ma pot considera o mare microbista, de un am dezile am inceput sa ma uit la meciuri si SA-MI PLACA… asta seara a jucat CFR-ul primul meci din Champions League, contra Romei si…desi poate nici cei mai optimisti suporteri n-au crezut in aceasta sansa, CFR-ul a invins!!!

A fost de departe “CEL MAI SUPERB” meci al unei echipe romanesti…

Suntem CAMPIONII!!!

BRAVO MAGICULE CFR!!!

Asa cum va anuntam acum catva timp, am fost una din castigatoarele bursei oferite de General Electric in Romania si, ca urmare, am primit un training in Ungaria, alaturi de castigatorii din Cehia, Polonia si Ungaria.

Programul s-a desfasurat pe parcursul unei saptamani si a fost divizat in trei zile de “sesiuni la birou” formate din traininguri, intalniri, debate-uri, jocuri si 3 zile la munte, unde am facut jocuri de leadership si team-bulding.

Prima parte pot spune cu tristete ca a fost un pik mai boring. De ce? Simplu: desi au vanit destule somitati (gen presedintele GE Ungaria, managerul general si adjunct, ambasadorul Ungariei, etc) si am avut sansa de a discuta in particular cu fiecare dintre ei, cumva se mentine inca stilul acela gen directorul dispune si tu asculti, ceea ce, in societatea actuala, cel putin, din punctul meu de vedere, nu prea mai functioneaza…

A doua parte a fost supeeeerba. Am mers la munte unde ne-am “scos parleala” pentru zilele in care nu apucasem sa facem nimic. Am facut catarari, tras cu liane, jocuri care mai de care … a fost superb. Am reusit sa si salvez echipa mea intr-un joc (adica sa fim castigatori) si asta m-a bucurat peste masura … astfel ca, per ansamblu pot spune ca a fost…inedit si fain:).

Intorsi in Budapesta, un grup de 8 romani ce au zburat cu avionul din Bucuresti au mai avut 1 zi de vizitare … singuri singurei … si astfel am reusit sa intru in sfarsit in Catedrala Sf. Stefan, in Moschee(care cica e cea mai mare din sud estul Europei) si sa facem o croaziera inedita pe Dunare … Inedita pentru ca, asa s-a nimerit, ca exact in timpul calatoriei sa se dea si artificii … si astfel totul a fost muuuuuult mai romanitic si reusit …

So…per ansamblu…just awesome…si sper sa mai existe o asemenea ocazie:).

See u later…

Am gasit melodia acum doua zile … e ciudat cat adevar pot reliefa cateva versuri … totusi, nimic surrinzator cand ii vorba de Christina Aguilera…

“Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . ” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ‘40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi .
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
“Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?”zise ea. Am dus valiza la
masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie.
Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
“Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: ” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
“Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
” Oh, nu conteza” spuse ea. ” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
” Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.” Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. “Pe ce ruta ati vrea sa merg?” Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata
ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si statea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: “Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
“Cat va datorez?”a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
“Nimic” am zis eu.
” Dar trebuie si tu sa te intreti.”
“Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
” Ai facut unei femei in varsta un micut moment de bucurie” spuse ea. ” Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimit acest mesaj la alte 10 persoane.
Dar, s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe.
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:” Ziua de azi este o zi speciala!”
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fi tratat!!!!!!!!!!”

Am primit si eu pe mail si sper ca va veti amuza

“

Pentru adultii contemporani, pseudo-intelecto-neuro-hipohondri…. adica noi.Se spune ca zilnic trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu

De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul

In fiecare zi trebuie sa bei doi litri de apa si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti l-a luat ca sa le bei

Zilnic trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea “L.Cassei Defensis”, care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure

In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin rosu, pentru acelasi lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era

Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza

In fiecare zi trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie sa mananci intre 4-6 feluri zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura

Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore

A, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre, dintii, dupa banana, dintii, dupa mar, dintii…si asa, daca ai dinti, fara sa uiti sa folosesti firul dentar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax.

Mai bine umple cada si pune muzica, pentru ca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru

Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21

Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, vedem 3 ore zilnic televizor

Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de

ora adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers

Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta deasemeni

Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia

A! Trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia

Asta ia timp; si nici nu mai vorbim daca este sex tantric !!! (cu respect iti amintesc: dupa fiecare mancare, trebuie sa-ti perii dintii)

De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase, si nu mai zic daca ai caine, sau alt animal… copiii

In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic

Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa

In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii si parintii !!!

Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie)

Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine schimbati. Cel putin ca deja am crescut, nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi

Uuuf!!! Dar daca iti raman 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe care trebuie sa-i uzi ca pe plante), in timp ce iei o lingurita de All Bran, care face foarte bine

Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent

Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti…

DACA DEJA L-AM MAI TRIMIS ALTADATA, SCUZE….ESTE DIN CAUZA BOLII ALZHEIMER, PE CARE, IN CIUDA ATATOR INGRIJIRI, NU AM PUTUT SA O COMBAT”

Pana acum doua zile nu am fost in tara si nici nu am avut posibilitatea de a accesa internetul. Insa, atunci cand am plecat se purta inca discutia despre fetita de 11 ani insarcinata in luna a cincea. Si, astfel a fost situatia ca si plecata fiind, am discutat subiectul cu mai multe persoane. Sper sa nu ma combateti prea dur ca imi spun parerea, accept si critica si contra argumente, insa ma simt si eu nevoita sa trag un semnal de alarma si sa reactionez la ce s-a intamplat.

Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am fost pro avort. Sunt de acord ca exista anumite situatii in care un copil ce apare poate fi stigmatizat, nedorit, etc. si stiu de asemenea ca exista si numeroase situatii care impun un avort, atat pentru mama cat si pentru fatul ce se afla in burtica. Nu spun ca nu sunt cazuri importante si nu neg ca in asemenea situatii probabil ca as medita indelung inainte de a lua o decizie si probabil ca in cazurle fara scapare, fara nici o alta alternativa as accepta acest lucru.

Am fost anul trecut sa vizionez si celebrul flim “432″ si stiu ca la faza finala mi-a cam venit rau si acum, vazand oarecum asemanarea e foarte posibil sa scriu si sub acel impuls.

Trecand insa peste toate aceste aspecte si argumente, am curajul totusi sa afirm ca, din punctul meu de vedere, ce s-a facut cu acea fetita a fost CRIMA. Sunt perfect constienta de faptul ca acel copil ar fi provenit dintr-o relatie ce nu ar fi trebuit vreodata sa aiba loc, cu toate implicatiile ce acest fapt le include (mai ales faptul ca probabilitatea de a iesi un alienat mintal (caci gradul de rudenie era prea apropiat) era foarte mare) si ca mama sa e mult prea mica ca sa stie cu ce se mananca maternitatea,etc

Totusi, daca luam in considerare vechimea sarcinii, faptul ca la acel nivel, in caz de nastere spontana si cu ajutorul incubatorului, fatul ar fi putut totusi trai si ca, pe de alta parte, conform ecografiilor era intreg si sanatos fizic, iar mama apta pentru a duce sarcina in bune conditii la capat, nu ar fi fost oare mai bine sa nu se faca o crima? Sa se nasca si apoi, dat fiind ca aparuse cum aparuse pe lume sa i se piarda de exemplu urma? Pur si simplu putea fi dat spre adoptie, intr-o tara vest europeana si nimeni nu trebuia sa mai stie si sa mai dezgroape nimic. Iar asta e o optiune ce imi apartine. Nu zic ca e corecta, nu zic ca e cea mai buna ce se putea gasi, dar era o solutie. Si oarecum avea si o moralitate in ea.

S-a vorbit foarte mult de cum acel copil nu va fi dorit, de cum se va simti copila de 11 ani sa dea nastere unui copil si alte chestii de genul … dar oare nimeni nu s-a gandit cum se va simti copila aceea cand va creste si va mai vedea si ea lumea cu alti ochi, poate mai matur si isi va da seama ce a avut si ce a murit in ea? Oare pentru asta nu se va simti traumatizata, desi nu are o vina clara? Doar daca ar fi adus pe lume un copil s-ar fi simtit? Ca sa nu mai vorbim ca la o astfel de intrerupere e posibil sa nu mai fie capabila in veci sa ramana insarcinata…

Eu una, ca om si ca femeie, nu pot concepe situatia si nu cred ca sunt singura…

In continuare voi cita de pe un site, cum arata si se comporta un fat la 5 luni … si fiecare poate decide…

“Aşa arată un copil în cea de-a 20-a săptămână de sarcină. Degetele şi unghiile fătului devin bine conturate, şi tot acum apar şi amprentele digitale, iar fatul isi suge degetele. Bătăile inimii sunt mai puternice, iar fătul este mult mai activ şi adesea loveşte cu putere pântecele mamei. La 21 de săptămâni, fătul are în jur de 25 de centimetri şi cântăreşte aproximativ jumătate de kilogram. Tot acum încep să funcţioneze şi rinichii. La 5 luni, fătul are deja formate reflexele musculare ale pleoapelor, palmelor, picioarelor şi înghiţitul. Chiar dacă nu s-a născut ştie vocile părinţilor. Tot acum – spun specialiştii – copilul se familiarizează şi cu trăsăturile de bază ale limbii în care vorbesc părinţii. Nici mirosul nu este un lucru străin. Încă de la 14 săptămâni, nasul fătului se dezvoltă cu ajutorul lichidului amniotic pe care îl înghite şi respiră. În mai puţin de o lună, fătul îşi va dubla greutatea ajungând pănă la aproape un kilogram.”

Dupa cum stiti (chiar de ati intrat sau nu sub incidenta acestei taxe), de la 1iulie taxa de prima inmatriculare a devenit taxa de poluare, adica aproape aceeasi Mari cu alta palarie, o panarama, dar cu o modificare esentiala: noxele de CO₂ trebuie trecute acum in cartea de identitatea a masinii.

Trecand peste ineptia emisa de guvernanti cf careia pt masinile noi trebuie platit mai mult decat pentru cele vechi, caci, vezi tu Doamne, vor polua mai mult timp, adevarata tampenie se intampla acum in Romania. Masinile noi, ce au fost livrate in luna iunie, de exemplu, cand se stia clar ca vor fi inmatriculate definitiv in iulie, deci sub incidenta noii taxe, nu au trecute in cartea masinii emisia de noxe. La RAR lucrurile s-au complicat si mai mult, caci cei de acolo nu stiu ce sa faca, si s-au facut programari de 2-3 saptamani de acum incolo, fara aceste emisii ANAT-ul nu poate calcula taxa si fara plata acestei taxe, chiar de iti expira numerele rosii (ce au valabilitate de o luna) nu poti inmatricula masina, nici macar a doua oara temporar.

Ciudat nu-i asa? Sa vrei sa platesti ca sa ai un lucru si nu-l poti avea!!!

Concluzia?

Un lant al slabiciunilor inimaginabil, stres si multe masini trase pe dreapta in asteptarea SANSEI de a putea plati aceasta „magnifica taxa”. RAR-ul da vina pe Guvern, ANAT-ul pe RAR, Guvernul…acolo nu ajunge nimeni sa intrebe ca si asa nu esti bagat in seama…iar daca ai mai facut si greseala de a-ti lua o masina in leasing … poti injura in liniste!!!

Si astfel, cei ce visau la un concediu in Romania sau in strainatate cu masina (ca doar e vara, nu?) sunt nevoiti sa isi puna frumos pofta in cui si sa cante guvernantilor romani de data aceasta: „nu ne mai trageti pe dreapta…”

Azi se-mplineste un an … am aflat ca a fost sfarsitul … si nu inceputul … si ca pentru toti e mult mai bine asa…

Tot ce-a ramas e-un juramant, ce ne-a unit atunci … si-o dulce dulce nostalgie…

Astazi am fost la Finantele Universitatii mele sa imi deconteze cheltuielile cu drumurile ce le-am facut cu bursa castigata si cu alte cateva sesiuni de comunicari stiintifice ce s-au desfacurat in alte orase. Cum era de la sine inteles, indiferent de rezultate totul se face mai mult pe cheltuiala studentului ca vorba ceea, oricum sunt putini studenti ce isi mai sau dilinta la ora actuala sa faca ceva dar, daca tot incearca vreunul macar sa ii dam in cap si aceluia.

In mod normal la plecari de acest gen ti se plateste trenul (bilet de clasa a II-a la accelerat) si, daca nu ai cazare si masa ti se sau bani de diurna. M-am felicitat ca nu am venit cu un bilet de cazare caci sincer nu stiu cum m-as fi descurcat. De ce? Momentul calculului: domnul de acolo, un tanar cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine se apuca de calculat. Avanseaza o suma de diurna acceptabila, 13 lei – ma gandesc “e ok”. Apoi isi intreaba o colega ce ii raspunde transant: “suma aceea e pentru profesorii universitari, pentru studenti e 0,94 lei. Ma uit uimita si intervin … “domnule, dar cu suma asta nu poti lua nici macar un covrig …. si se presupune ca e suma cu care ar tb sa traiesti O ZI. Se uita cu nonsalanta si parere de rau la mine … ridica din umeri … si cam atat. Imi spune sa mai intreb si la superiorul lui.

Acesta, la fel de nepasator:” asa e legea! Nu e mai mult si asta e!” Si astfel, cu diurna mea de 7-8 zile, abia daca pot sa imi iau de mancare pentru o zi.

Si ne miram oare de ce totul merge cu susul in jos?

“Intr-un fel sau altul, constient sau inconstient, multi isi pun aceasta intrebare.

Eu cred in egalitatea dintre sexe, in sensul ca cele doua parti sa tinda spre a avea aceleasi drepturi si obligatii. Exista insa persoane care merg asa departe cu aceasta egalitate incat se ajunge la negarea caracteristicilor specifice sexului. In fine, revenind la intrebarea din titlu, pentru ce este nevoie de toleranta si iertare in cuplu? Ar fi trei motive principale:

a) pentru ca este omeneste sa gresesti si nu scapa nimeni de asta;

b) pentru ca partenerul nu stie de fiecare data ce considerati ca este corect sau cel mai bine pentru dumneavoastra

c) pentru ca oamenii nu se schimba peste noapte intr-un mod semnificativ, ci este vorba de un proces complex care poate dura destul de mult.

Haideti sa le luam pe rand! Cine n-a gresit sa ridice mana sus! In ce priveste al doilea punct, nu vi s-a intamplat niciodata sa va spuna partenerul ca aveti pareri diferite sau ca nu stia de unele preferinte pe care le aveti? Si ultimul punct…, ce schimbari semnificative ati facut pentru partener si cat de usor v-a fost?

Cred ca este suficient sa ne facem o mica autoanaliza ca sa realizam ca, cateodata, avem pretentii foarte mari de la parteneri si ca se mai intampla sa le cerem mai mult decat le oferim.

Va recomand rabdare si toleranta!” (adaptare)

Sper sa nu interpretati gresit ceea ce voi scrie aici si sa nu ma considerati o laudaroasa insa, din punctul meu e o reusita pe care pot sa o impartasesc cu voi, asa cum am impartasit si atatea suparari si stari naspa. Si, de data aceasta este un eveniment deosebit de importanta pentru mine si care mi-a adus enorm de multa fericire.

Acum 2 saptamani, intre 2 caderi de calciu si alte minuni , am avut una din cele mai faine zile din viata mea. Am primit una din cele 15 burse acordate de firma americana General Electric şi Institute of International Education pentru dezvoltarea leadershipului in Romania.

Procesul de selectie s-a desfasurat pe parcursul a 6 luni si a fost destul de complicat si solicitant insa, cum era si normal festivitatea de premiere a fost cireasa de pe tort. Aceasta s-a desfasurat la sediul Centrului Cultural American din Bucureşti, iar premiile au fost înmânate de Cristian Colţeanu, Director Executiv Regional al GE pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova şi Daniel M. Roberts, Director al Biroului European al IIE.

Printre distinşii oaspeţi care au luat cuvântul s-au numărat şi Nicholas F. Taubman, Ambasadorul SUA în România, Friedrich Niemann, Vicepreşedinte al Comitetului Director al Camerei de Comerţ Româno-Americane, Barbara Nelson, Director Executiv al Comisiei Fulbright în România si Managerul general de la Hotelul Hilton din Bucuresti, cu care ne-am pozat si am discutat indeaproape. Imi dau seama ca nu s-a creat o apropiere, insa sa poti sa ii vezi pe oamenii respectivi si chiar sa comunici cu ei … a fost incredibil.

Acum urmeaza in iulie un training de o saptamana in Budapesta unde vom participa la diferite sesiuni despre calităţile unui lider şi modul de formare a unei echipe, alături de alţi studenţi bursieri din Republica Cehă, Ungaria şi Polonia si, daca lucrurile vor decurge la fel ca la festivitate si la interviu, sunt convinsa ca vom imbina cu spor utilul cu placutul si vom reusi sa invatam foarte multe dar in acelasi timp sa ne si distram.

Se pare ca nu reusesc sa va exprim exact ce am simtit, si cred ca ar fi trebuit sa fiti in locul meu sa simtiti acelasi lucru … si stiu si ca nu am vrut initial sa merg caci eram in doliu … insa stiu ca mi-a fost bine si, vb versului “my confidence was (is) up for a while” caci sunt una din elitele acestei tari in ce priveste aceasta bursa, una din bursierele ce a luptat contra altor cateva sute de candidati … si cred ca pot si mandra de mine, fara falsa modestie:).

Acum sa vedem judecata voastra….

[http://www.happyfish.ro/cultural/despre_iubire/fericirea.html]

Am primit si eu de curand linkul…ca parere aveti?

Mie mi-a trezit doar un zambet amar pentru ca de prea multe ori teoria bate practica;)

I found a place so safe, not a single tear
The first time in my life and now it’s so clear
Feel calm I belong, I’m so happy here
It’s so strong and now I let myself be sincere
I wouldn’t change a thing about it
This is the best feeling

Astazi am gasit la Gabitzu un post ce a reflectat foarte mult credinta mea despre iubire … si, in speranta ca nu se va supara, si in lipsa de timp efectiv de reformulat, caci sunt in plina “stresiune” am decis sa il preiau si eu cu ghilimele de rigoare si sa vi-l prezint si voua …

Voi ce parerea aveti?

“Inspirata de ultimul post al lui Andrei Rosca, Fiecare cu Olimpul lui, am incercat sa refac un traseu comun multor cupluri si nu stiu daca parerile mele sunt cele mai nimerite a fi luate in considerare. Dar, am incercat.

Je t’aime, moi non plus…
Teoretic, o relatie presupune doi oameni. Practic, se intampla adeseori ca unul singur sa duca povara iubirii. Il iubesti si stii ca te-a iubit.
Faci socoteala la cat de mult oferi si cat de putin primesti.
Te gandesti la toate compromisurile pe care le-ai realizat din dorinta de a mentine relatia, te gandesti la cat de mult te-ai sacrificat si astepti macar sa ai multumirea si respectul celui de langa tine.
El (ea) se obisnuieste, insa. Se obisnuieste cu totul de-a gata si incet-incet ajunge sa considere ca totul vine…In momentul in care te opresti, tragi aer in piept, pui mana pe creionul imaginar si calculezi aportul adus de tine si de celalalt vietii de cuplu, realizezi ca tu esti singur care face eforturi.
Te simti usor frustrat si nu intelegi de ce legea echitatii nu functioneaza si in cuplu.
Din momentul in care incepi sa calculezi cantitatea de iubire oferita, relatia incepe sa se prabuseasca.
Din momentul in care iti ridici problema naturii relatiei, esti pe punctul de a o pierde. De ce? O relatie sanatoasa nu se intoarce catre sine insasi.
Cand lucrurile merg bine, atunci nu discutam cu celalalt despre relatia noastra, ci despre noi.
Cand ne instrainam, cand comunicarea tinde sa devina schimb de informatii, se produce fisura. Cand discutiile contradictorii devin inevitabile, dam vina pe comunicare.
Este deja o moda in a spune ca inamicul public numarul 1 este comunicarea.
Cu toate acestea, astazi comunicam din ce in ce mai mult. Avem telefoane mobile pentru a ne auzi, avem internet pentru a comunica prin intermediul mai multor simturi.
Si totusi, ne plangem de lipsa comunicarii.Comunicarea nu este problema, nici lipsa ei, ci modul in care o percepem.
Comunicarea nu inseamna simpla transmitere de informatii.
Daca dimineata la cafea, povestesc celuilalt despre realizarile profesionale, iar seara la culcare despre stirile cele mai importante, pentru ca nu a apucat sa le vada la televizor, nu inseamna ca eu comunic.
Transmit informatii. Vorbesti, te aude, dar nu te intelege.
De multe ori, ne imaginam ca partenerul nostru ar trebui sa ne ghiceasca toate gandurile.
Il impovaram cu sperantele noastre si speram sa le intuiasca.
Aluziile subtile nu inseamna comunicare, ci teama, teama de a nu rani sau de a nu fi ranit. Se stie ca barbatii si femeile vin din doua lumi diferite.
Din acest motiv, vom avea mereu parte de un dialog al surzilor si mutilor daca il lasam pe celalalt sa ghiceasca in stele ceea ce ne dorim noi cu adevarat.Si vom incepe sa credem ca el s-a indepartat usor-usor, pe masura ce ne-a dezamagit asteptarile.
De fapt, e posibil ca noi sa il fi indepartat refuzand sa ii spunem ce dorim cu adevarat. Nu exista “a iubi prea mult”
Nimeni nu are dreptul de a cantari iubirea oferita.
Exista insa iluzia de a iubi prea mult.
Pentru ca atunci cand traiesti aceasta drama, ai inchis demult ochii, ti-ai astupat urechile si gura, pentru a nu fi martor la schimbarea celui alaturi de care doresti sa traiesti.”

Iubeste viata si primeste-o asa cum este. Uneori mai buna, alteori sinistra. Primeste-o cum iti vine. Uneori mai rau, alteori mai bine. Cand prinzi in palma o raza de fericire, nu-i da drumul. Strange-o bine, iubeste-o. Stoarce din ea si ultima picatura de placere. Bucura-te astazi de ceea ce ai, caci maine poti ramane fara nimic. Mai rau e ca maine nu exista. Traieste astazi totul si maine mai vedem. Iubeste o floare si poti allege: intre a o rupe si a o admira … Dar de n-o rupi tu o rupe vantul … Sau poate fi un altul ce-o culege.

Iubeste o femeie sau un barbat si poti allege: intre a fi cu ea/el o viata, pan’ la moarte. Sau doar o clipa, o noapte … Ce este zi in viata e tot noapte.  Iubeste lumea-ntreaga si poti alege: intre a fi din lume si-n ea a te pierde sau poti fi pentru lume lumina cea de veghe.  Iubeste-te pe tine si fii un egoist! Dar nu cred ca-ti sta bine. Privindu-te-n oglinda, sa vezi acelasi chip. Ai fi un zeu uitat, din piatra fost cioplit. Iubeste-i tu pe altii … Si nu astepta iubire. Caci poti primi dezamagire chiar de la cei ce-ti sunt dragi tie.

Iti pui prea multe intrebari, probleme, traiesti o viata plina de dileme. Opreste-te, furtuna s-a sfarsit.

Iubeste, fa ce vrei, fii fericit!

Initial astazi voiam sa scriu despre altceva … insa citind diverse articole pe internet am dat peste blogul Analiei Selis si, mi-a placut. Ín respectiva scriere la care m-am oprit isi povestea marile iubiri si cum, dupa fiecare a avut parte de o suferinta majora.

Asa cum bine stiti si eu am redactat enorm de multe pagini despre iubirea ranita si suferinta pe acest blog. Iubirea si implicatiile ei nu au fost nicicand simple si facile. Insa probabil ca multe aspecte tindem noi sa le complicam mult mai mult decat e cazul. Nu zice nimeni ca e frumos, dar oare ce ne determina sa stam intr-o relatie atunci cand ea nu mai merge? Atasamentul? sau mai degraba egoismul nascut din insasi firea noastra umana? Si ce facem cand in cele din urma ea se incheie?

Acum cateva ore am purtat o discutie interminabila cu o cunostinta ce pur si simplu nu putea accepta ca o relatie s-a incheiat. Ce-i drept, nici el nu stie exact daca s-a terminat. Insa in secunda in care cineva te tot duce cu zaharelul si asta te indispune, atunci e cazul sa faci o alegere si sa pui tu punct.

El, insa, a ajuns in asemenea prag incat o ameninta si e gata sa o distruga, doar doar tipa se va intoarce sub presiunea amenintarilor. Motivatia lui? “Nu o poate ierta, desi inca o “iubeste”. Dar daca ea hotaraste sa ramana cu cel ce i-a fost pentru o decada si ceva sot, desi i-a spus lui ca il iubeste si l-a facut sa o asteapte deja de o luna sa se intoarca din strainatate, atunci el isi va pune in aplicare planul “diabolic”. Deci o vrea CU FORTA inapoi!, caci uneori nu mai exista cale de intoarcere.”

Orice incercare de a-l calma a fost sortita esecului. Nu doreste sa inteleaga ca ar putea renunta la a face rau, ca ar putea ierta si trece mai departe … öui ii trebuie razbunare.

Iar eu nu o sustin pe tipa, caci corect mi s-ar parea sa spuna ca-i laie sau balaie si sa nu incurci un om. Insa, sa fii capabil sa dai filmuletze XXX copiilor femeii ce se presupune ca ai iubit-o, doar din razbunare, ca sa ii platesti politele, mi se pare si mai revoltator. Scuza lui:”am prieteni ce au innebunit in urma unei relatii, s-au dus la socola, eu am slabit 15 Kg si poate m.as fi si sinucis. Deci nu imi pasa, desi eu inca o iubesc!”

Atata dezinvoltura cu care isi pregateste arma letala si totusi atata nonsalanta in a afirma ca el iubeste inca si e gata sa treaca peste tot daca ea se intoarce…

Eu sunt nimeni sa judec, dar el nu mi se pare un tip reprezentativ pentru conceptul de iubire. Totusi, pentru ca multi confunda azi iubirea, si acest sentiment a ajuns in prea multe cazuri la ghena publica, nu pot sa nu imi pun intrebari: pana unde ajungi cand iubesti? sau poate, mai potrivit in cazul lui ar fi “pana unde esti capabil sa ajungi cand esti egoist?”. Oare egoismul uman poate fi atat de mare incat sa distrugi niste copii ce nu au nici o vina pentru greselile parintilor?

Intr-adevar, si la “tradati in dragoste” si la “cheaters” si mai stiu eu ce alte emisiuni, vedem permanent femei sau barbati batuti pentru infidelitate, injurati, facut un scandal monstruos si public … fara sa le pese de nimic. Dar asta e normalitatea si asa ar tb sa se manifeste “iubirea”?

Am trecut prin asa ceva, cu toate momentele tampite si frumoase, cu clipa de deznadejde si speranta, cu nopti de plans si clipe in care as fi vrut ca viata sa se incheie pentru totdeauna, astfel ca nu vorbesc din carti, insa e oare atat de greu sa nu faci rau celorlalti cand suferi? Sa accepti ca poate totul se intampla pentru un motiv si cu un scop si ca poate lucrurile trebuiau sa se intample astfel?

“Sa acceptam ceea se intampla, sa intelegem ca nu putem sa fortam un om sa fie langa noi si sa stim ca din dragoste nu se moare. Atata trebuie sa stim in momentul in care trecem printr-o despartire grea”…

Iubirea nu e ciudata, insa noi suntem cei care ne folosim de ea numai pentru a ne satisface ego-ul.

Si chiar imi doresc pareri pro si contra…

Imposibilul s-a intamplat…si, in modul cel mai neasteptat am obtinut ceea ce mi-am dorit de foarte mult timp: LINISTE si PACE SUFETEASCA.

E greu de descris cum m-am simtit, insa e ca si cum o gura mare de aer proaspat a intrat in mine, revigorand TOTUL.

Viata mea s-a schimbat brusc. Mi-am dat seama ca atat de mult timp am stat si publicat pe acest blog o multime de mesaje planse, demne de mila, dureroase, poate avand in ele ranchiuna si chiar ura. Sau poate pentru unii si uneori chiar si pt mine chiar “lame”…

Si totul pentru ce?

O despartire nu e de obicei ceva frumos, si atat timp cat iubesti cu siguranta sa pierzi pe cel de langa tine nu e lipsit de suferinta. In secunda in care sunt si alte implicatii,ce poate nu ar fi trebuit in veci sa existe, clar ca se naste si un altfel de sentiment, de ciuda, de repros, de “draci”!

Dar, in toata nebunia asta un lucru s-a uitat … iubirea ce, la un moment dat a existat intre noi. Probabil ca, pana la urma, sta in natura lucrurilor ca iubirea sa tina doar un timp, mai ales atunci cand nu e inteleasa in acelasi fel de amandoi, insa … atat timp cat sustii ca iubesti de ce sa faci rau?

Am realizat ca mult prea mult timp si energie am consumat amandoi ponegrindu-ne, invinuindu-ne de esec, atat pe noi insine cat si unul pe celalalt, bagand in rahat toate momentele superbe ce au existat in cea mai mare parte a relatiei.

Unul a adoptat din start o atitudine de strutz, negand orice si convingandu-se de veridicitatea afirmatiilor sale … celalalt a incercat o lupta … lupta dovedita fara rezultat, si, pentru ca nu se putea ascunde de adevar si nu-si putea vari capul in nisip, s-a inchis in sine, afisand o masca ce nu i se potrivea si care, nu a reusit sa o scuteasca de suferinta.

Si, in final, amadoi am ajuns atat de jos incat nici nu se merita amintit. Nu neaparat in actiuni ci sufleteste … un razboi ce nu a adus decat necinste in partea amadurora … rezultand doi perdanti … pentru ca din asa ceva nu ai cum sa castigi.

Judecand la bani marunti chiar are importanta cine si cat de vinovat a fost sau ce a facut unul si celalat? Sau ar tb pur si simplu sa iti aduci aminte cu placere de ce a fost frumos, sa dai la o parte ce a fost urat, cu mentiunea invatarii din ce-a fost si sa continui pe drumuri separate, dar renuntand la ura si dezumanizare…

Ce am inteles si am reusit sa clarific este faptul ca oricat de greu imi va fi de acum inainte, nu voi mai ajunge la acest nivel, iar el nu va mai aparea in scrierile mele ca un om ce mi.a facut rau. Cei ce stiu faptele si toate implicatiile ce au fost in aceasta “istorie” vor zice ca e ciudat, si ca eu nu ar trebui sa iert in veci, insa, eu una, de data asta voi asculta de mine si de sufletzelul meu; cred ca si el a suferit, si si-a platit crucea greselilor, deci cumva chiar cred ca trebuie pus un punct si ajuns la un final.

Din punctul meu de vedere stiu ca nu va mai fi scriere in care sa il reneg, sa il prezint cu ura sau resentiment. A fost … ce a fost … urat – frumos … indiferent de ce si cum a fost, de cum au evoluat, sau mai bine zis, involuat lucrurile, suntem amandoi vinovati! Insa eu una incetez de acum aceasta ponegrire … l-am iubit si poate tocmai pentru aceasta iubire ce am sustinut ca i-am purtat-o nu ar fi trebuit sa ajung, orice atitudine ar fi emis el. Pana la urma nu ar tb decat sa ma bucur daca ii e bine – in virtutea iubirii…

Am inceput acest gen de topicuri din vina blogului lui, voi incheia acest gen de scrieri tot, si de data aceasta poate, multumita, lui.

Viata merge inainte iar umbrele trecutului nu vor evolua nicicand de la nivelul de fantasme, chiar daca au acoperit nenumarate randuri si pagini de atunci si pana acum … viitorul e inaintea amadurora si chiar avem motive de bucurie si implinire.

Si nu pot sa controlez ciuda destul de mare ce o nutresc uneori pt mine insami … pentru aceasta “iubire” ce o doresc din toata inima inchisa intr-un sertaras al trecerii mele pe acest pamant, cumulata cu teama a inca unui esec, ce stiu ca exista si va exista oricand si care impreuna formeaza un pretext ce ma opreste in a imi crea cu adevarat o viata, sau macar a incerca sa pun lucrurile pe un fagas normal, a fi eu insami si a renunta la a cauta permanent substituenti, ce stiu prea bine (sau macar am aflat) ca nu ma satisfac.

Si, de fapt, daca totul s-a pierdut cu o clipa inainte de a ajunge inaintea altarului, si sunt constienta ca e mai bine ca s-a incheiat asa, de ce mi-ar mai trebui siguranta si preconceptii?

In fond, in ciuda suferintei uriase, in ciuda lacrimilor varsate ce la un moment dat mi-au secatuit sufletul si in ciuda tuturor lucrurilor ce le-am avut de pierdut in toata ecuatia aceasta, abia acum pot spune ca viata a inceput cu adevarat pentru mine.

Si, in mod straniu, incep chiar sa fiu recunoscatoare vietii si celor implicati, pentru felul in care au abordat situatiile.

De ce?

Chiar daca inca de mic copil am avut de luptat cu destule intemperii pentru a-mi face un rost, pentru a ma face inteleasa si respectata intr-o societate mica si inchistata in idei, mereu am avut oameni langa mine ce m-au apreciat si iubit si in bratele carora m-am putut sprijini in cadere. Acum insa a fost si este o incercare mea si doar a mea, o incercare pentru care doar eu am cheile ce m-ar fi facut sa ies vie sau moarta din ea, desi oameni care sa ma iubeasca nu au lipsit. Abia acum m-am gasit singura in mijlocul nimanui, in mijlocul necunoscutului si a trebuit sa lupt, pentru mine si pentru altii, fara sa ma pot baza neaparat pe cineva.

Si, abia acum am vazut ce inseamna cu adevarat sa fii singur si a aparut teama, ce m-a dominat si paralizat foarte mult timp … Nu am vrut niciodata sa recunosc ca nu pot face totul singura … poate nu excelent, insa mereu am considerat ca nu e nimic ce nu pot face! Si adevarul e ca nu e o placere si nici o fericire sa fii singur, si nici nu e usor, insa incet incet te poti descurca, te poti lupta si nu merita sa accepti rahaturile si injosirile nimanui, doar din teama stupida de singuratate sau de absenta a cuiva in bratele caruia sa te regasesti.

Iar aici cred ca ar fi de mentionat destule persoane ce din diverse motive mi-au conferit dusul rece necesar trezirii si constientizarii realitatii: poti fi singur si in doi sau doi pot fi mult mai multi. Si sunt prea multi cei care nu vor da doi bani pe ce gandesti atat timp cat ei vor fi satisfacuti.

Si totusi m-am dovedit o luptatoare…

Sper doar sa pot vedea linia fina de demarcatie intre a fi sigura pe mine, a-mi pastra integritatea, a avea o anumita toleranta pentru oamenii ce merita si a ierta. Si stiu ca de compromisuri nu mai pot beneficia decat cei ce cu adevarat sunt demni de asa ceva…

Altfel, ce e mort si ingropat trebuie sa ramana si va ramane asa, oricat s-ar chinui altii sa dechida cutia Pandorei. Iar uneori speranta si bunatatea poate veni in cele mai surprinzatoare momente. Viata chiar merita traita, desi cateodata nu e decat o biata ***** si, pana la urma doar riscand ai sanse sa castigi ceva …

Dar, in ciuda a tot, se pare ca nu e totul pierdut, si ca … poate chiar mai am un pik de noroc si oameni pt care chiar merita sa risc …

I feel like I am falling apart … si vorbele sunt fara valoare, dar doar asa ma pot descarca un pic, aparent…

In urma cu cateva zile, am avut un perioada de cosmar: stres permanent aparut de nicaieri, o stare de indispozitie si neliniste stranie, un sentiment ca ceva e pe cale sa se intample insa nu stiu ce, unde, cum.  Am incercat sa ma gandesc la posibile cauze si m-am abatut intr-o multime de motivatii sau pur si simplu ajunsesem sa cred ca iar ma consum prea mult pt fleacuri. Dar de data asta era diferit…

Am deja vreo saptamana de cand mai mult nu am dormit decat am dormit. 2-3 ore tensionate, dupa care ma trezeam mai obosita decat m-am culcat. Aveam vise ciudate … de neintales (rude, cunostinte apropiate la care tin enorm) … dar totul intr-o lumina foarte sumbra. Si culmea, luni seara am visat-o pe ea, o nepotica a mea de care devenisem mai mult decat atasata de ceva timp … o copila pt care de multe ori am substituit “meseria” de mamica … nu mi-am amintit nicicand exact visul, insa stiu ce am simtit: m am trezit plangand si cu o frica uriasa, de data asta avand un obiect determinat: Ea!.

Am mai avut vise de acest gen, insa niciodata nu s-a intamplat ceva anume, astfel ca, m am linistit si m-am culcat la loc, incercand sa adorm.

Marti am aflat vestea … Murise … cum, de ce??????? … sunt intrebari ce in capul meu au ramas si vor ramane mereu fara raspuns, in ciuda oricaror explicatii date. Nu pot sa inteleg cum o fiinta atat de plina de viata si mititica s-a putut duce asa subit fara sa aiba vreo boala anume … intr-un mod atat de stupid … si nu pot intelege de ce nu am reusit sa prevad ceva din toate astea … de ce n am stiut sa interpretez ce am simtit … poate eram singura ce putea sa opreasca asta din a se intampla!!!!!!

Nu am apucat nici macar sa o vad, si nu stiu de voi apuca, caci imi lipseste curajul … nu pot sa spun ce simt, insa doar bine nu. Trebuie sa prefac un zambet, caci datoria mea in momentul acesta e alta … Trebuie sa fiu tare si totusi …

Nu stiu ce sa mai cred … stiu doar ca nu trebuia sa fie asa … Nu pot nici macar sa plang pt ea … si nici nu vreau sa plang aceasta lacrima, pentru ca astfel parca pot sa o mai tin inca langa mine…

Odihneste-te in pace, scump ingeras!!! …

Voi intrerupe sirul pledoariei despre iubire pentru a posta un videoclip … nu pot spune mai mult despre cea care a fost candva un sufletzel dulce si foarte drag mie si care din pacate de ieri nu mai este printre noi …

…….

Sa-mi fie iertat insa nu am gasit o alta metoda care sa exprime mai bine ce cred si simt in momentul acesta! Lacrimile sunt cele ce imi acoperaobrajii iar cuvintele simt ca sunt total de prisos pentru o faptura atat de buna si firava, ce nu ar fi trebuit sa moara atat de devreme…

Odihneste-te in pace ingerash! ((

Am fost cu El atata timp … m-a invatat cica ce e iubirea … iubire in care nu credeam la acel moment … insa viata mi-a aratat ca ceea ce a fost intre noi, sau ceea ce a fost din partea lui, eu nu mai pot crede. Iubirea nu se povesteste in fraze lungi sforaitoare, precum poetii in versurile lor … e un sentiment destul de simplu ce devine complicat doar din cauza naturii umane a omenirii, a incercarii de a atinge absolutul de catre muritorul de rand. E un sentiment ce se demonstraza pas cu pas, cu bune si cu ele … si care … te poate inalta pe culmi nebanuite sau arunca in abis …

Incet incet am ajuns ca El … sau am adoptat multe din lucrurile ce mult timp le-am denigrat, pierzandu-mi astfel integritatea mea. A ajuns sa fie o pecete asupra mintii si corpului meu. Sau poate i-am adoptat stilul pentru ca era mai usor sa fac ceea ce eu altfel nu as fi facut. Apoi, apoi m-am schimbat intr-adevar dar doar in masura in care am ajuns sa nu mai cred in iubirea sincera, sa spun ca totul e un urias “bulshitt” … Am mai fost la acest nivel, dar, de data asta, un lucru am in plus: mijloacele de aparare … ce se activeaza in momentele cele mai dragi mie.

Am capatat intr-adevar arme taioase … doar ca, spre deosebire de acul unui scorpion a carui intepatura e paralizanta si letala, in cazul meu lama lor se apleaca de cele mai multe ori asupra mea, din dorinta de a nu ii rani totusi pe cei din jurul meu, poate asemanator cu cea a unei albine, ce se apara, lasandu-si acul, chiar daca asta inseamna moarte pentu ea.

Ce am facut? Dupa ce am tot patimit, am ales politica strutului, politica ce se zice are un randament maxim … totusi, se pare ca in cazul celor cu o constiinta deschisa si atenta, acest lucru nu prea se potriveste. De ce? Pentru ca in cazul meu, fuga si frica nu sunt rusinoase, dar cu siguranta dureroase … si dor ca dracu !!! Si culmea, nu in orgoliu, ci in suflet!

In ce consta? Incerci sa nu te implici sentimental intr-o relatie, desi poate ca ti-ai dori, iar cand simti ca exista si cea mai mica sansa ca totusi inevitabilul sa se intample, sau s-a intamplat deja, lovesti unde stii ca ai cele mai mari sanse de reusita, dar in asa fel incat sa nu paralizezi biata faptura si apoi fugi … E un joc pemanent de-a soarecele si pisica, sau de-a cainele si catelul, cu forte inegale … Daca lovitura a fost aplicata “corect”, si indraznesti sa te intorci, cu siguranta ca nu mai ai nici o cale. Astfel ca, desi intentia nu e una rea ci e doar reactia la frica … ai interzis pe acel sens de mers.

M-am tot gandit daca ce mai simt acum pentru el e iubire in adevaratul sens al cuvantului sau o legare de trecut … Raspuns nu voi avea nicicand. In ce-l priveste exista doar o mixtura de sentimente controversate, de agonie si extaz, de ura si iubire, de dorinta si neimplinire. In momentul de fata nu reusesc sa ma mai regasesc nici macar in Dumezeu pe care intr-un timp l-am simtit deosebit de aproape, insa deun lucru sunt convinsa si stiu ca aici am un cuvant greu de spus. Orice as simti, oricat as suferi, soseaua aceasta are un singur sens, iar El nu va mai fi decat o “dulce amintire” … Iubirea adevarata se spune ca isi extrage seva din iertare. Eu cred ca intre noi, la momentul respectiv, iubire a existat mai mult decat reala, o iubire superioara, departe de nimicnicia vietii, dar ca o data ce a lasat sa patrunda colbul umanitatii, totul s-a tranformat in scrum. Iubirea mea va exista oricand, inchsa intr.un sertar, fara manifestare, dar nu doresc sa renunt la acest sentiment, caci m-a inaltat mult prea mult.

“Pentu tot ce-a mintit l-am iertat deja, chiar de am suferit a fost bine si asa, insa n-am sa ma prefac ca lumea se-ncheie cu el…” … sper doar sa reusesc sa imi aduc aminte de aceste versuri la momentul potrivit si sa nu mai dau cu piciorul la ce am in prezent…

Va urma…

……..¶¶¶¶¶¶…………¶¶¶¶¶¶
….¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶….¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
..¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶……..¶¶¶¶¶¶
¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶……..¶¶¶¶¶¶
¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶….¶¶¶¶¶¶¶
¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶..¶¶¶¶¶¶¶
¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
….¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
……¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
………¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
………..¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶¶
…………¶¶¶¶¶¶¶¶
………….¶¶¶¶¶¶
……………¶¶”

In ultimul timp, desi mi-e bine, desi am ajuns in momentul in care pot substitui multe din ce imi lipsesc, au aparut intrebari ce ma macina puternic, intrebari fara raspuns, intrebari ce isi gasesc utilitatea doar in conditiile unei noi relatii sau in linistirea sufletului meu…

Cum poti continua sa iubesti un om ce te-a omorat, cum poti iubi “o iubire ce te-a ucis” … Cum poti sa nu mai doresti sa fii cu un om, sa stii ca e un nonsens si totusi sa tii la el mai mult decat la tine insati? M-am despartit si totusi nu am putut nicicand sa plang pentru ce a fost … Mi-am bagat capul in tot felul de chestii, mai mult sau mai putin importante, doar ca sa nu ma mai gandesc … Am scris un timp pe blog, lezata fiind de ineptiile celui ce ma iubise, emanand intr-adevar suferinta, insa nicicand nu am putut sau dorit sa dau motivatii … Am intreprins actiuni de ajutorare a altor persoane care au trecut sau trec prin ceea ce am trecut si eu … si culmea tuturor le-am inspirat incredere, curaj, vointa enorma … Ce ciudatenie!!! … Si ia-ta ca in tot acest proces, am lasat multe in urma, insa cel mai important, mi-am lasat in urma sufletul, increderea si … vindecarea mea.

Mi-am impus, si nu o data, sa nu plang … nu numai sa nu ma plang altora, ci sa nu mai vars o lacrima pt El … si luni intregi am rezistat … n-am plans in fata altora, n-am plans in intimitate … m-am animat cu alte ganduri … m-am regasit in Dumnezeu … Si nu am vrut nici macar sa il urasc, desi poate asta m-ar fi determinat sa il uit sau sa-l reneg. Eu insa am dorit sa pastrez ceea ce a fost frumos, caci ce era urat ma sfasia de vie. In tot acest timp am incerat sa ma regasesc, sa fiu eu … cea de dinainte de tot … fetita naiva, poate, fetita care aspira la multe … fetita ce dorea sa iubeasca dar nu indraznea sa aspire la acest sentiment … fetita ce a luptat cu toata forta pentru binele celor la care tinea, chiar si cand nu avea cu ce …

Si pentru un timp chiar am crezut ca am reusit … Si chiar am crezut ca nu mai simt nimic, ca nu mai iubesc cand aveam toate motivele sa il urasc, ca a devenit doar o amintire si ca nu ma mai poate leza …

Insa era doar o dulce amagire … Ceva sau cineva, a reusit imposibilul … a redeschis rana … poate la fel de adanca ca si atunci, dar cu siguranta mult mai dureroasa, caci deja a trecut prea mult timp … Amprenta lui e mult mai mare decat as fi putut sa cred sau sa-mi doresc vreodata … e ca un plasture din acela antitabac … purtandu-l poate te face sa nu mai fumezi asa mult, insa iti aduce aminte permanent de faptul ca esti un fumator !

“va urma”…

Don’t ever tell anybody anything. If you do, you start missing everybody.

Nu mai am incredere … in nimeni si nimic.

In ultimul timp, desi am avut una dintre cele mai fainutze perioade din viata … sau macar linistita in conditiile actuale:p, am avut si timp destul de mult sa ma gandesc la mine, la cei din jurul meu …

Si, cu parere de rau mi-am dat seama ca totusi nu sunt multumita de ce sunt … de cum evolueaza lucrurile. In subconstient am stiut demult asta, insa mereu am preferat sa ma pierd intr-o mie de alte chestii poate poate nu voi constientiza. Si mult timp a mers, caci privind din exterior, am destule lucruri ce imi merg bine si care, cel putin pe plan profesional ma pot satisface. Insa, in realitate, mi-am creat o iluzie, mi-am dezvoltat singura premisele unor aparente care, probabil, in alte conditii m-ar fi facut fericita. Am posibilitatea sa calatoresc destul de mult si cam pe unde imi doresc, sunt cunoscuta si respectata, sunt pe punctul de a-mi indeplini un vis destul de important pentru mine …

Uitandu-ma insa mai atent mi-am dat seama ca nu fac asta decat cu un scop: incerc sa ma prostesc intr-o dulce amagire, incerc sa ma obosesc peste masura, din dorinta uriasa de a nu mai simti nimic, de a nu mai gandi, de a trai viata cu intensitate dar fara neaparat de a ma bucura de ceea ce fac…

Ma pierd in iluzii si in mod ciudat chiar si cei din jurul meu sunt parte integranta a acestei stari. Se stie ca cei ce sunt doar cunostinte se asteapta ca raspunsul la intrebarea “ce mai faci?” sa fie “bine” si cam ata! insa sunt inca uimita de cat de superficiala este lumea. Stiu ca nu am descoperit eu America insa, nu pot sa nu ma revolt un pic la asta, mai ales ca sunt si eu parte la acest proces si contribui cu zambetul pe buze la o dulce amagire ce se dovedeste a fi amara in final.

Nu stiu daca e o problema atat de importanta dar, atat timp cat nu lasa sufletzelul meu in liniste, pentru mine este … Si paradoxal este ca, desi am trecut de ceva timp de perioada adolescentei (pe care nu pot spune neaparat ca am trait-o in adevaratul sens al cuvantului) ma simt uneori ca adolescentul miop al lui Eliade, neinteles si totusi luptand pt intelegere.

To be continued…….

Sunt o mica-mare prostutza … „not a girl, not yet a woman”…

De ce?

De cateva zile am ajuns intr-o dilema foarte mare … poti ierta minciuna? Ce faci cand cel mai bun prieten (sau unul dintre cei mai buni), te-a inselat si ti.a inselat increderea … sau poate “doar” te-a amagit?

M-am trezit de curand intr-o astfel de situatie si nu stiu ce sa cred. NU stiu cum e mai bine sa pun problema. Ne-am cunoscut intr-un moment extrem de dificil si poate greul ne-a apropiat … tatonari, momente comince, povestiri indelungate, suisuri si coborasuri … toate le-am cunoscut … Trebuie sa recunosc ca imi era si este prieten bun si nu o data a fost langa mine in situatii critice, cand am avut nevoie, cand mi.a fost greu sau cand am plans … cu un suport moral si fizic ce m-a ridicat mereu, dar si atunci cand mi-a fost bine.

Iar eu … eu am fost langa el cum am putut „minunandu-ma de asta minune”

De ceva timp am banuit ca undeva lucrurile nu se leaga … iar de vreo 2 luni era o banuiala certa, si cu dovezi … totusi am persistat sperand sa aflu un adevar, ascuns in multe si interminabile cuvinte … un adevar ce, daca nu era burdusit in minciuna si amagire cu siguranta ca mi.ar fi facut placere sa il aud si m-ar fi bucurat imens.

In cele din urma l-am aflat si am ramas socata … speram, doream sa fie real pt binele lui, dar nu puteam ierta minciuna … mai ales cand minciuna fusese cea care ma distrusese anterior si o stia…

Si astfel ia-ta-ma azi, gandind ce ar trebui sa fac … sa iert, sa uit si sa merg inainte … zicand ca poate nu a fost dovada de neincredere ci doar incercare de a nu ma simti in inferioritate, dorinta de joc … sau sa nu iert, sa fiu intransigenta, sa tai in carne vie (ceea ce ma cam termina caci e fratiorul meu mai mare ce m.a protejat mereu) … Totusi, sa nu spui ceva e ok, dar sa minti si sa povestesti opusul … acolo ii “buba”.

Dar acum, fara pesimism, totul imi arata iar si iar ca oricat de bine ai cunoaste un om, mereu exista o portita, mereu ceva se schimba … si poate ca, desi sunt capabila sa ofer incredere , eu personal, mi-am pierdut si imi pierd in continuu increderea in restul lumii …

Si mai stiu ca sunt inca un mic copil ce scoate nasucul in lume si mai are multe de invatat … Mereu luata drept altceva, mult prea putin inteleasa sau „citita” … desi aparent se stie totul … complexa … dar care tine cu dintii la cateva lucruri … iar unul din ele e ADEVARUL!!! …

Si totusi, imi doresc sa invat cum e mai bine … dar, de la cine oare?:)

Poooopik dulce si nu inceta nicicand sa speri … Ai promisiunea mea ca iti va fi bine (sau poate mult mai bine) din nou! …

Just take a little time to breathe … :* :<D.